Încă de săptămâna trecută aleile dintre blocurile de pe strada A.I.Cuza din Dorohoi au început să intre în reparații. Din câte se pare, firma de construcții avansează cu lucrul de la o zi la alta, dar nu tot ce este nou este și pe placul locatarilor, scrie Vocea Dorohoiului.
Odată cu modernizarea trotuarului, angajații Primăriei Dorohoi au făcut apel către locatarii din zona menționată să îndepărteze rămășițele din vechiul gard de fier îndoit, pus încă de pe vremea comunismului, dar o parte din fier a fost furat.
”Am venit vineri (n.r.: 20 martie 2015) și cu Poliția Locală și tot timpul sunt discuții. Aceeași problemă va fi și pe aleea următoare”, a spus un angajat al Primăriei, trimis să asigure bunul mers al lucrărilor.
Doi vecini aflați din întâmplare în fața blocului au susținut că modernizarea a fost prilej de ceartă și în alte cartiere.
”Au venit să monteze băncile și au ieșit femeile din bloc să spună unde să fie puse băncile, iar cu gardul, ce treabă am eu?”, a întrebat retoric unul dintre locatari.
Șeful Poliției Locale Dorohoi, Ionel Loghin, este de părere că pe domeniul public nu se impune părerea unor oameni puși pe scandal și care refuză cu încăpățânare ca grilajul să fie scos. După pavelarea aleilor, în fața scărilor de bloc vor fi montate bănci, fie că unii dorohoieni sunt de acord, fie că nu. Acest plan de reabilitare și modernizare stradală vine în completarea proiectului mare al municipiului Dorohoi, PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană), care însă nu cuprinde toate străzile, iar administrația locală va contribui cu fonduri proprii la modernizarea acestor alei.
CITEȘTE:
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024