Un scandal de proporţii a izbucnit miercuri seară în cartierul ANL Bucovina între o şoferiţă şi un vecin. Iar totul ar fi plecat de la un conflict cu copilul acesteia.
Băiatul, împreună cu alţii de vârstă apropiată, asculta muzică lângă bloc, iar unul dintre vecini s-ar fi enervat de zgomotul produs. S-a dus la ei, i-ar fi dat peste mână unuia, iar acesta şi-ar fi scăpat telefonul, care s-ar fi spart.
În scurt timp acolo a ajuns mama sa, care s-a luat la ceartă cu bărbatul. Femeia s-a urcat la volan, iar ce s-a întâmplat mai departe încă este neclar.
Potrivit femeii, bărbatul ar fi băgat intenţionat piciorul sub roată, ea ar fi trecut peste el, după care vecinul ar fi jucat teatru că l-a lovit cu maşina, pentru a nu i se mai cere să plătească telefonul.
Potrivit altora, după ameninţări reciproce, din care nu ar fi lipsit un pumn aplicat în Loganul şoferiţei, aceasta ar fi încercat să pornească maşina şi l-ar fi atins pe respectivul om.
Cert este că locatarul a fost preluat de o ambulanţă, iar la faţa locului s-au deplasat trei echipaje de poliţie ca să afle de parte cui este adevărul.
În zonă s-au adunat zeci de oameni, iar alţii au urmărit reprezentaţia de pe la balcoane.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 10 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Ne apropiem de ziua când trebuie să dăm ceasurile înainte
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile