Mai mulţi locatari dintr-un imobil din municipiul Botoşani au sunat la Poliţie din cauza unui botoşănean extrem de violent.
În ultimele două zile la sediul Poliţiei Locale Botoşani, au fost făcute mai multe sesizări, cu privire la comportamentul numitului M.O. în vârstă de 48 ani, domiciliat în str. Ştefan Luchian nr. 4 din municipiu. Botoşăneanul a reuşit să degradeze camera de cămin în care locuieşte, distrugând bunurile, ușa de la intrare în cameră, ceilalți locatari fiind în imposibilitatea de a se bucura nestingherit de proprietatea lor.
La sesizările făcute de către asociaţia de locatari nr. 4, s-a intervenit pentru calmarea persoanei şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, dar situaţia a impus intervenția de urgență, în data de 10 aprilie 2019, în jurul orelor 9.30, la solicitarea telefonică a președintelui asociației, care a sesizat faptul că M.O. a distrus conducta de apă şi canal, inundând holul comun al blocului, ceea ce împiedică folosința normală a locuințelor de către ceilalți locatari.
Echipajului mobil din cadrul Poliției Locale Botoșani, a revenit pentru soluţionarea celor sesizate, constatându-se că aspectele sesizate se confirmă, persoana reclamată punând în pericol bunurile și persoanele care locuiesc în imobil.
Deoarece bărbatul prezenta semnele unei persoane cu afecțiuni psihice şi având un comportament violent, polițiștii locali l-au extras din imobil, solicitând sprijinul S.J.A. pentru a fi transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024