Conversaţii ca la uşa cortului în sala de consultaţii de la Compartimentul Primiri Urgenţe Bârlad, unde limbajul vulgar al unei paciente a fost completat cu vârf şi îndesat de replicile doctoriţei de gardă, scrie Adevărul.
O înregistrare video făcută cu un telefon mobil în cabinetul de consultaţii de la Compartimentul Primiri Urgenţe de la Spitalul Bârlad a făcut mii de afişări în numai câteva ore de la postarea acestuia pe internet. Filmul a fost transmis prin e-mail televiziunilor centrale, după cum susţine autorul filmului. Limbajul vulgar folosit deopotrivă de o pacientă şi un cadru medical este de-a dreptul halucinant. Pacienta de 31 de ani a ajuns la Urgenţe miercuri seara, în jurul orei 22.30, acuzând stare de lipotimie (cădere de calciu). La acel moment erau în cabinet doi pacienţi, unul cu risc de infarct, celălalt cu reacţie anafilactică la o substanţă necunoscută. Femeia de 31 de ani a fost nemulţumită că i s-a cerut să aştepte până se eliberează cabinetul. Şi-ar fi pierdut controlul în momentul în care a fost întrebată dacă a consumat alcool. Pe toată durata “consultaţiei” a fost de faţă şi un gardian al spitalului solicitat să vină pentru a interveni dacă pacienta devine violentă fizic, nu doar verbal.
Ulterior a fost chemat un echipaj al Jandarmeriei care a însoţit-o pe bolnavă la Psihiatrie, unde primise trimitere de la Urgenţe. Pacienta a primit o amendă contravenţională de 2.000 de lei pentru ultraj. În procesul-verbal întocmit de jandarmi se face menţiunea că femeia prezenta halenă alcoolică şi era extrem de agitată, lucru pe care aceasta l-a recunoscut în faţa medicului psihiatru, subliniind că a băut doar câteva pahare cu vin. Doctorul psihiatru care a consultat-o a menţionat în fişa medicală că pacienta prezintă agitaţie psihomotorie.
Din înregistrare reiese că doctoriţa care era de gardă a fost înjurată de pacientă şi, după ce i-a cerut răspicat să folosească un limbaj adecvat, şi-a ieşit din fire când bolnava i-a spus şi a răspuns pe înţelesul interlocutoarei: “Ba mă-ta să sugă p***”, „Să-ţi iei calciu din spermă”. Colectivul medical al spitalului a făcut front comun cu cei de la CPU şi susţin că sunt expuşi în faţa pacienţilor agresivi şi că nu au la îndemână instrumente pentru a-şi face meseria fără a fi jigniţi şi umiliţi. „Incidentul ne-a fost prezentat de colegii care au fost de gardă, la fel ca toate situaţiile în care sunt solicitate forţele de ordine pentru intervenţie. La unitatea noastră nu a fost depusă nicio plângere din partea pacientei”, a spus dr. Gabriela Daniş, directorul medical al spitalului.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024