Un nou scandal se conturează la Botoșani și-i are în prim plan pe elevii olimpici de la Botoșani.
Consilierii județeni au aprobat prin vot acordarea unor stimulente financiare pentru acei copii care au obținut locuri fruntașe la olimpiade județene.
În primă fază, sumele au fost considerate derizorii, astfel că votul s-a repetat și în unele cazuri stimulentele au fost dublate iar un elev cu mai multe premii, poate primi cumulat o sumă mai mare.
Însă, lucrurile par să se fi împotmolit la partea de centralizare a olimpicilor, mai multe unități de învățământ din municipiu regăsindu-se în situația în care să nu găsească elevii cu premii pe liste și să găsească alții care nu au luat nici un loc.
Situația a fost făcută publică de Ada Macovei, consilier județean și fost inspector școlar general.
„La ședința anterioară ne-am bucurat cu toții că am aprobat niște recompense pentru copiii merituoși din județul acesta și în ultima perioadă am constatat că listele întocmite de Inspectoratul Școlar au mari probleme. Rugămintea mea este să se facă o verificare atentă pentru că sunt copii care au avut unele premii și au fost trecute cu altele, sunt copii care au luat premii și nu figurează pe listă și figurează pe listă alți copii care nu se încadrează cerințelor noastre”,
Ada Macovei, consilier județean PNL
Fosta șefă a educației botoșănene a propus să fie votat un amendament ca să se poată corecta listele iar banii să nu fie pierduți până la finele anului.
Președintele CJ a refuzat și a cerut să fie refăcute listele.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Beneficiile utilizării unui ham pentru bebeluși
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
O instituție anunță indemnizații de aproape 7 milioane de lei în conturile botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile