După o oră în care consilierii locali rămași în Primărie s-au cinstit cu un pahar de șampanie în cinstea lui Mihai Ștefan care și-a serbat ziua de naștere, ședința de îndată convocată de grupul PSD a început cu intonarea Imnului Național.
Președintele de ședință, Călin Bosovici a dat citire proiectului de hotărâre care viza taxele și impozitele locale. După ce s-a aprobat ordinea de zi cu un vot impotrivă din partea lui Laurențiu Maftei care zâmbea strâmb, a cerut să intervină viceprimarul Cosmin Andrei.
El a dat citire celor nouă taxe locale au fost aprobate pentru majorare, după cum urmează:
Toate aceste taxe și impozite au fost majorate, la propunerea PSD cu 5% fiecare.
„Acestea sunt propunerile care însumate au dat un total de 18%, nu știu cum a fost făcut calculul, eu v-am dat procentele. Propunem o cotă maximă de 5% tocmai pentru a avea acea plasă de siguranță până la jumătatea anului când Guvernul va interveni cu sume de echilibrare. Nu pot să nu remarc dezinteresul total al colegilor care probabil nu sunt aici pentru că nu se plătesc ședințele de îndată sau au alt motiv, se gândesc la binele botoșănenilor și au plecat din sală”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Proiectul a fost votat în primă fază în forma propusă de primar, apoi cu amendamentele introduse.
Cătălin Flutur a încercat să intervină înainte de vot:
”Trebuie să vă aduc aminte că ați votat împotriva legii. Sunt obligatorii. Amendamentul nu este făcut pentru că am vrut, oameni buni. Ați votat iar împotriva legii. Numai ca să spuneți că a făcut primarul amendamentul. Ne-am prins și noi. Nu. L-a făcut directorul de la Taxe și Impozite Locale. Așa că ați votat…”
A așteptat să vadă dacă i se votează amendamentul său, prin care erau scutite de la taxe și impozite clădirile monument istoric care sunt utilizate, prevedere obligatorie prin lege.
Amendamentul a fost respins.
Reacția virulentă a primarului:
„Voi ataca această hotărâre în contencios administrativ mai mult ca sigur. Am văzut cum ați pus problema, dl primar a propus, adică ăla rău a propus. Nu. Propunerea a venit printr-o consultare prin serviciul de specialitate, nu sunt eu ăla rău”.
Mihai Tincu a fost cel care a încercat să repare situația și i-a cerut lui Călin Bosovici să reia votul doar pe partea cu amendamentul primarului, care era obligatoriu prin lege.
Într-un final, după mai multe bâlbâieli și un vot reluat s-a votat proiectul propus de social democrați, cu tot cu amendamentul propus de Cătălin Flutur.
Potrivit directorilor de la Direcția de Impozite și Taxe Locale, dacă ar fi fost votat proiectul propus de primarul Cătălin Flutur, suma care intra în plus în bugetul local era de peste 6 milioane de lei. Cu majorările de 5% propuse de consilierii PSD, creșterea la buget este de peste 1,5 milioane lei.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024