Embargoul existent va expira vineri, dar oficialii europeni au fost reticenți în a oferi un răspuns clar până în acest moment.
Agricultorii se tem că vor ajunge în faliment dacă piața va fi inundată din nou cu cereale ieftine din țara vecină, scrie Infoactual.
De la începutul lunii mai, cerealele ucrainene au fost permise doar să tranziteze România. Importurile au fost complet interzise, în încercarea de a proteja producătorii autohtoni. Cu toate acestea, măsura expiră vineri. Acest lucru a stârnit disperarea în rândul agricultorilor. Printre ei se numără și Mihai Flutur, un fermier din Suceava. El are peste 200 de hectare cultivate cu grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță.
Mihai Flutur se teme că fără prelungirea restricțiilor de import, este pe cale să intre în faliment.
„Am avut cheltuieli cam 5.000 la hectar. 5000 de lei. Ori noi, la cât se vinde grâul acum şi toate produsele, 80 de bani grâul va fi o mare problemă. Vor fi fermieri care vor da faliment. Dacă nu se iau nişte măsuri, chiar o să blocăm şi puncte de frontieră şi chiar probabil portul o să se blocheze, pentru că nu se poate”,
a spus fermierul sucevean.
Vlad Macovei, reprezentant al Forței Fermierilor, subliniază că solicitarea fermierilor români pentru o distincție clară între tranzit și import nu are nimic de-a face cu o poziție anti-europeană sau pro-rusă, așa cum au fost acuzati incorect.
„Faptul că fermierii români susţin că trebuie făcută o diferenţiere clară între tranzit şi import nu este deloc antieuropean, pro-Rusia sau alte prostii ce am auzit”,
a declarat Macovei
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a subliniat faptul că deteriorarea infrastructurii din cauza traficului generat de cereale a dus la costuri suplimentare care nu sunt susținute de bugetul obișnuit.
Victor Negrescu, europarlamentar, a declarat că susține în continuare majorarea bugetului alocat fermierilor români și a depus un amendament în acest sens la bugetul european pentru anul viitor, în ciuda faptului că negocierile sunt în curs.
Rareș Bogdan, europarlamentar, a avertizat că fermierii români se confruntă cu o presiune imensă, având mii de tone de cereale în depozite sau pe câmp. Între timp, importurile de cereale ucrainene destinate nordului Africii și Europei rămân în cantități semnificative în România.
În absența unui răspuns oficial din partea Bruxelles-ului, Polonia a confirmat deja că intenționează să mențină restricțiile. România, Ungaria și Slovacia par să fie de acord. Singura țară care se opune acestei măsuri este Bulgaria.
Mateusz Morawiecki, prim-ministrul Poloniei, a afirmat că indiferent de decizia funcționarilor de la Bruxelles, granițele lor nu vor fi deschise.
Janusz Wojciechowski, Comisarul european pentru Agricultură, a propus explorarea altor rute de tranzit. Inclusiv prin statele baltice, Lituania și Letonia, și prin porturile de la Marea Adriatică, pentru a reduce presiunea pe România.
De la începutul conflictului, prin România au trecut 25 de milioane de tone de cereale ucrainene. Fermierii români susțin că au suferit pierderi de aproape 50 de milioane de euro. Ei au fost nevoiți să vândă cereale la prețuri foarte scăzute.
(Sursa foto - România TV)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024