Congresul PNL a trecut, însă a lăsat urme atât la nivel național, cât și la nivel local. Iar o parte a celor întâmplate la București cu delegația botoșăneană a ajuns în discuția Biroului Politic Județean (BPJ) al liberalilor.
Forul de partid s-a întrunit joi la Stațiunea Popăuți, iar la capitolul diverse s-a luat în discuție atitudinea pe care senatorul Cristian Achiței a avut-o atât la Congresul de pe 25 septembrie 2021, cât și la Consiliul Național de a doua zi.
După prima zi de alegeri, o bună parte a liberalilor botoșăneni s-au întâlnit la o socializare într-o cramă din capitală, iar acolo lucrurile au degenerat.
De față cu mai mulți reprezentanți ai PNL, Cristian Achiței i-a transmis răspicat lui Costel Șoptică faptul că nu îl va vota a doua zi pentru a accede în Biroul Executiv Național.
Președintele PNL Botoșani a evitat atunci o confruntare directă, numai că ceea ce ar fi trebuit să fie o întrunire degajată a devenit tot mai tensionată.
Nu au lipsit invectivele și înjurăturile, iar una dintre victime, o liberală acuzată de modul în care a dobândit o funcție la stat, afectată de cuvintele grele care i-au fost adresate, a cerut expres ca lucrurile întâmplate acolo să fie puse în discuția BPJ.
Așa se face că la capitolul diverse de la ședința BPJ din 7 octombrie, președintele PNL Botoșani a pus pe tapet faptele de la București, arătând ceva de genul că, ”pot să înțeleg faptul că Delegația Permanentă a votat să sprijine moțiunea premierului Cîțu și cinci-șase oameni l-au votat totuși pe Orban, dar dacă la Biroul Executiv Național candidează un singur botoșănean și cineva afirmă că nu îl votează, înseamnă că avem o problemă”.
Cei vizat direct de acel punct de pe ordinea zi nu a participat însă la ședință. Parlamentarul a motivat că starea de sănătate a unui membru al familiei nu i-a permis să ia parte la ședință și a refuzat să facă declarații pe seama celor întâmplate la București și apoi în BPJ.
”Au fost niște discuții neoficiale și ce este neoficial așa rămâne, nu vreau să fac declarații pe aceasta temă. Mai bine îl întrebați pe dl. președinte. Fiecare face politica pe care o înțelege”,
Cristian Achiței, senator PNL.
Înaintea alegerilor interne din PNL, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean și-a anunțat candidatura la președinția organizației județene și a adus nenumărate critici deputatului Șoptică. Ulterior s-a retras din cursă și l-a sprijinit pe Dan Nechifor, care însă a pierdut.
”Atât timp cât dl Achiței nu a participat la ședința la care discutam cazul dumnealui nu vreau să ies cu declarații pe această temă”
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
În schimb, deputatul liberal a dat asigurări colegilor din BPJ că va reintroduce pe ordinea de zi ”cazul Achiței” până ce senatorul se va prezenta la o ședință, mai ales că nu este prima dată când i se reproșează astfel de lucruri.
Unii membri ai BPJ sunt însă nemulțumiți nu doar de atitudinea acestuia, ci și de aceea a consilierului local Cătălin Flutur, care deși aflat în București cu o zi înaintea lucrărilor, a ajuns la ședință abia pe la amiază.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024