Poliția a fost sesizată după ce bărbatul a ajuns acasă și a constatat că elementele de mobilier lipsesc.
Poliția Orașului Salcea a fost sesizată sâmbătă prin 112 de un bărbat din satul botoșănean Corni că în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras din remorca auto, două scaune, în valoare de 400 de lei.
Echipa operativă a stabilit că sâmbătă, 18 mai, în jurul orei 13:00, apelantul s-a deplasat în localitatea Plopeni, orașul Salcea împreună cu o familie din aceeași localitate botoșăneană pentru ca aceștia din urmă să achiziționeze o masă și șase scaune de la un depozit second-hand de mobilă.
Pentru a putea transporta mobilierul aceștia s-au deplasat cu ansamblul de vehicule format dintr-un autoturism Ford Focus și remorca Remotrailer, potrivit newsbucovina.ro.
Cei doi soți au achiziționat elementele de mobilier din lemn, încărcându-le în remorca sus-menționată.
În jurul orelor 15:00, la întoarcere spre domiciliu aceștia au oprit la un supermarket din Dumbrăveni, unde soții au intrat în magazin, iar apelantul a rămas în autoturism. După aproximativ 20 minute, aceștia au ieșit din hypermarket și s-au deplasat spre Corni, iar când au ajuns acasă cei doi soți au constatat că lipsesc două din cele șase scaune cumpărate.
Ei s-au întors la hypermarket-ul din Dumbrăveni de unde au sunat la 112 pentru a sesiza cele întâmplate.
Fiind audiat în calitate de martor șoferul a spus că pe perioada staționării a avut portiera deschisă, însă nu a observat cine a luat scaunele și a precizat faptul că nu a mai staționat în altă parte.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de către persoane necunoscute a infracțiunii de furt, cauza urmând a fi soluționată procedural prin unitatea de parchet competentă.
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile