Ofițerul de la Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) s-a dezlănțuit, în urma unui conflict cu iubita sa.
Incidentul șocant a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, într-un bloc de pe strada Livezilor din Pitești. Un bărbat, care este ofițer în cadrul Direcției de Informații și Protecție Internă (DIPI), se afla cu iubita în apartamentul în care locuiesc cu chirie. Polițistul băuse alcool și a început un scandal monstru cu iubita sa. Femeia a plecat, iar acesta, orbit de furie, a dat foc apartamentului și apoi a plecat.
La fața locului au fost chemate de urgență mai multe echipaje de Poliție, Jandarmerie, dar și de Pompieri, pentru a opri incendiul.
Bărbatul s-a întors și, atunci când a văzut forțele de ordine, s-a dezlănțuit. Înarmat cu pistolul personal, ofițerul a tras 6-7 focuri de armă înspre locatarii blocului, care ieșiseră să vadă ce s-a întâmplat, dar și înspre forțele de ordine.Unul dintre gloanțe l-a nimerit pe un polițist de la Secția 1 Poliție Pitești în zona capului, iar un altul a rănit-o în picior pe proprietara locuinței incendiate. Agresorul a fost imobilizat de jandarmi, înainte ca acesta să mai facă și mai multe victime. Polițistul, împreună cu cei doi oameni pe care i-a rănit, au fost transportați de urgență la spital.
„În Camera de Gardă au ajuns trei pacienţi, victimele unei agresiuni. Agresorul are o plagă la nivelul mâinii, iar cele două victime au traumatism cranio cerebral prin împuşcare cu o plagă de aproximativ 4 centimetri fără leziuni osoase la nivelul craniului. Cealaltă victimă, o plagă escoriată de genunchi. Femeia a fost deja externată, iar bărbatul a fost internat pe secţuiia de Neurochirurgie, pentru supraveghere. Deci, doi dintre pacienţi erau răniţi de glonţ, iar agresorul va fi îndrumat către poliţie. El are o plagă tăiată, retenţie de corp străin la nivelul mâinii”, a declarat Cristina Ţuculeanu, medic UPU- Spitalul Judeţean Argeş.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Argeș a demarat o anchetă. (Sursa: Libertatea)
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024