Scene incredibile la Flămânzi – VIDEO cum învaţă DD-OTV oamenii să jure strâmb
Discursul ţinut de realizatorul OTV la monumentul Răscoalei din 1907 de la Flămânzi a avut puternice accente populiste. Printre altele, Dan Diaconescu le-a spus oamenilor că au cele mai mici salarii şi pensii din lume, chiar şi sub cele din... Africa şi i-a învăţat cum să jure strâmb.
Redăm mai joc câteva afirmaţii făcute de Dan Diaconescu.
Despre PP-DD: „Nu mai este o scânteie, nu mai este o flacără, este o vâlvătaie violetă în toată ţara, în toată Moldova”. Despre colacul pe care l-a împărţit cu oamenii: „Aşa cum vom împărţi totul după aceste alegeri. Sigur că dvs., acum, sunteţi la fel de flămânzi ca în 1907”. Despre pensii şi salarii „Nici nu ştiu cum mai puteţi trăi. De bine de rău, înaintaşii noştri din 1907 mai aveau câte ceva, boierii de atunci care îi sclavageau pe ei le mai dădeau câte o bucată de brânză sau de mămăligă. Astăzi ăştia vă fură tot. Dvs. ar trebui să aveţi pensii şi salarii ca în Occident. Sau să nu zic ca în Occident, ca în Ucraina sau ca în Polonia sau ca în Rusia că e aici, aproape de dvs., dar nici măcar atât, dvs. aveţi cele mai mici salarii şi cele mai mici pensii din toată Europa, ba chiar şi din restul lumii, în timp ce ciocoii acumulează averi din ce în ce mai mari. Dvs. aveţi pensii sau salarii de doar o sută de euro în loc să aveţi de 1.000 de euro fiindcă diferenţa de 900 de euro este în buzunarele ciocoilor din Flămânzi, din judeţul Botoşani şi din toată Moldova”. VEZI ŞI:
PP-DD - istă cuprinsă de tremur şi lacrimi la vederea lui Diaconescu– VIDEO Despre mita electorală: „USL şi PDL vă fură prin rotaţie şi aici la Botoşani, vă cumpără voturile o dată la patru ani fiindcă de asta vă ţin cu salarii şi pensii mici ca să vă cumpere ieftin voturile”. După toate acestea liderul PP-DD le-a spus flămânzenilor că ştie despre faptul că unii candidaţi pun oamenii să jure cu mâna pe Biblie că, în schimbul unor bani, îi vor vota. Ca atare, le-a explicat oamenilor strânşi în centrul oraşului cum să scape din chestia asta. „Dacă e nevoie juraţi, dar ţineţi degetele aşa, ca să nu se pună jurământul”, a arătat OTV-istul, care le-a dat de grijă: „să ţineţi minte regula că e importantă, e verificată şi atunci jurământul nu se pune”. El le-a oferit şi un motiv pentru care să ia banii de la contracandidaţii PP-DD. „Oricum sunt banii dvs., sunt banii pe care vi i-au furat în ultima vreme. După ce le luaţi banii şi-i băgaţi în buzunar ori îi daţi copiilor sau nepoţilor, daţi-le şi o mare ţeapă în 10 iunie şi votaţi-l pe Timon Lipciuc şi pe ei aruncaţi-i la groapa de gunoi a istoriei”, a menţionat Dan Diaconescu. Timon Lipciuc este candidatul PP-DD la Primâria Flămânzi, care susţine că este descendent al ţăranului care a început răscoala de acum 105 ani.
VEZI ŞI:
Pâine, ciocoi, îmbulzeală & una-n bot cu Dan Diaconescu în judeţ – GALERIE FOTO