Legea pensiilor va suferi a treia modificare din acest an, conform unui act normativ ce se va aplica începând din această săptămână. De această dată, se vor introduce unele clarificări pentru botoşănenii care au lucrat în fostele grupe I și II de muncă.
Vechimea în muncă în grupa I și/sau a II-a, realizată anterior datei de 1 aprilie 2001, va fi dovedită pe baza carnetului de muncă, iar dacă perioadele de vechime în muncă nu sunt înregistrate în carnet sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, atunci dovada acestora va fi posibilă cu adeverințe eliberate de angajatori sau deținătorii legali de arhive.
În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să pună la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice și/sau a caselor teritoriale de pensii, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora au fost eliberate adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislației în domeniu.
În situația în care, urmare verificărilor, sunt constatate încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă. (Sursa: Stiri pe surse)
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024