Două dintre funcţiile de directori coordonatori de la tot atâtea secţii exterioare ale Spitalului Judeţean Mavromati au suferit modificări. Este vorba despre Secţia de Obstetrică şi Ginecologie unde funcţia de conducere a fost eliberată de medicul Gina Puflea care a promovat concursul de director medical la Mavromati.
Ea va fi înlocuită imediat după întrunirea Consiliului de Administraţie cu Camelia Todică. De asemenea, la Secţia de Psihiatrie Radu Nevinglovschi a renunţat la atribuţiile de conducere din motive personale.
„Se va propune în cadrul Consiliului de Administraţie d-na doctor Camelia Todică iar la Secţia de Psihiatrie, Gina Turcoman. La celelalte spitale deocamdată nu sunt probleme, mai rămâne spitalul de copii unde nu sunt probleme. Noi nu am schimbat, la Psihiatrie a renunţat dl. doctor iar la Maternitate d-na Puflea a câştigat concursul pentru director medical”, a declarat
Florin Ţurcanu preşedintele CJ. Conducerea CJ a lua decizia numirii unor şefi la secţiile exterioare ale
Spitalului Mavromati pentru eficientizarea actului medical. Astfel, în prezent cele trei structuri ar urma să fie conduse astfel: la
Secţia de Obstretică şi Ginecologie director medical ar urma să fie
Camelia Todică iar pe administrativ
Constantin Popovici. La
Psihiatrie de partea medicală se va ocupa
Gina Turcoman iar de cea administrativă
Mihai Iurcu. În cazul
Secţiei de Pediatrie, director medical este
Iuliana Kadar iar director pe probleme administrative
Mihai Ciornei.
CITEŞTE:
Directorii numiţi la spitale şi-au început activitatea „de voluntariat”