Dacă aleg o carte de identitate simplă, românii nu pot călători în străinătate în baza ei ca până acum.
Românii vor putea opta pentru cărți electronice de identitate începând cu vârsta de 12 ani, documente prevăzute cu un CIP pe care sunt stocate imaginea facială și două amprente digitale și cu care se pot autentifica în Platforma informatică din asigurările de sănătate, prevede un proiect pus, marți, în dezbatere de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Opțional, numai la solicitarea părinților sau reprezentanților legali, se va putea elibera o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.
Dacă aleg o carte de identitate simplă, românii nu pot călători în străinătate în baza ei ca până acum.
Noile reglementări vin în contextul în care România trebuie să aplice Regulamentul UE 2019/1157 care stabilește ca dată limită de emitere a cărților de identitate electronice data de 2 august 2021, relatează Hotnews.ro.
Ce date vor fi stocate în CIP:
-datele din formatul tipărit, care se stabilesc prin norme metodologice. În prezent datele tipărite sunt: numele și prenumele, CNP-ul, cetățenia, locul nașterii, adresa de domiciliu, imaginea facială;
-un certificat digital pentru autentificare emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne;
-un certificat digital pentru semnătură electronică emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, astfel cum acestea sunt definite de legislația în domeniu; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete.
Sunt exceptate de la obligaţia furnizării impresiunilor papilare minorii sub vârsta de 12 ani și persoanele pentru care prelevarea amprentelor de la oricare degete este fizic imposibilă.
Certificatele digitale emise și înscrise de MAI se utilizează pentru autentificare și semnare, în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi cu sistemele informatice ale altor instituții publice. În relațiile cu instituțiile publice, documentele semnate cu certificatul digital au aceeași valoare ca documentele semnate olograf.
Valabilitatea cărților electronice de identitate:
-6 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani;
-10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
-valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024