Casa unei bătrâne a fost distrusă într-un incendiu, noaptea trecută.
S-a întâmplat la Tudora. Cu toate că era în locuință când s-a produs evenimentul, femeia nu a realizat ce se întâmplă. Vecinii au observat flăcările, au ajutat-o să iasă din interior și au chemat în ajutor pompierii.
Alarma s-a dat puțin înainte de ora 2.00.
Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar și pompierii voluntari din comuna Tudora, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, au ajuns, în cel mai scurt timp, la casa bătrânei.
Aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere și un hol, precum și acoperișul casei și că exista pericolul de propagare a flăcărilor și la celelalte două camere. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Proprietara a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital întrucât s-a intoxicat ușor cu fum și a suferit un atac de panică.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind o sobă supraîncălzită.
Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sistemelor de încălzire, astfel:
- nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
- amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024