Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au adus la cunoştinţa părinţilor elevilor botoşăneni programul de şcoală pentru ziua de vineri, 14 decembrie 2012. „În funcţie de informările pe care le vom avea de la ISU vom lua o hotărâre. Din informaţiile pe care le am nu cred că şcolile din mediul rural o să fie deschise pentru că sunt foarte multe drumuri blocate. În cele două municipii am informaţii că este bine, dar până ce nu am informare de la ISU u pot spune exact. Nu este însă obligatoriu, părinţii pot să învoiască proprii copii până la trei zile”, a spus Mihaela Huncă, imediat după şedinţa de Consiliu Local la care a participat.
Două ore mai târziu, Inspectoratul Şcolar a emis un comunicat prin are a anunţat faptul că şcolile din mediul rural vor fi închise şi vineri, 14 decembrie în schimb în cele două municipii cursurile vor fi ţinute. „
Având în vedere starea drumurilor județene și transportul dificil al elevilor între localitățile din mediul rural, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a decis, ca măsură preventivă, suspendarea cursurilor pentru 14.12.2012 în toate unitățile de învățământ din județul Botoșani, cu excepția unităților din municipiile Botoșani și Dorohoi. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani va aproba și eventualele solicitări venite din partea unităților de învățământ din cele două municipii”, se arată în
comunicatul de presă.
CITEŞTE:
Poliţiştii de frontieră, au scos din nămeţi copii şi adulţi - FOTOGALERIE