Cel puţin acesta a fost mesajul care a fost transmis de ministrul educaţiei Remus Pricopie care le-a solicitat inspectorilor şcolari generali să aibă în vederea întocmirea de proiecte pentru atragerea de resurse financiare.
„Ni s-a reamintit că până vineri există pentru consultare publică ghidul pentru Programul Operaţional Regional unde avem posibilitatea de a finaliza investiţiile începute la unităţile de învăţământ. Eu sper ca judeţul Botoşani să aibă cât mai multe proiecte aprobate, astfel încât cât mai multe din cele 34 de investiţii care au rămas de finalizat să fie efectuate prin POR”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
[[banner]]
Suma totală care poate fi accesată este de 240 de milioane de euro, iar cei care vor întocmi astfel de proiecte sunt unităţile administrativ-teritoriale.
„De mai bine de o săptămână am luat legătura cu primăriile şi unităţile de învăţământ pentru a fi realizate documentaţiile”, a mai spus
şefa educaţiei botoşănene.
Pentru a putea accesa un astfel de proiect, administraţiile publice locale au nevoie de un aviz de la Ministerul Educaţiei Naţionale care va fi solicitat prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, pe baza unui chestionar. IŞJ Botoşani a trimis deja ghidul de finanţare către unităţile de învăţământ.
Cele 34 de investiţii sunt pe raza întregului judeţ Botoşani.
(G.E.)
CITEŞTE ŞI:
1.200 de copii - bătaia de joc a ministerului – GALERIE FOTO şcoală după doi ani de investiţii