O secvenţa cu adevărat antologică este acea cu
Dan Voiculescu în ultimele două zile de libertate când, dintr-un motan fioros, mereu pus pe mârâituri şi muşcături, s-a făcut atât de mic încât a putut intra lejer într-o gaură de şoricel. Defulările lui în faţa camerelor de luat vederi n-au avut decât ecoul unor chiţcăituri anemice, de animăluţ prins cu capu-n laţ. Nu e bine să-l ignorăm din ecuaţia penalilor pe
Sorin Ovidiu Vântu, cel care a dirijat ani buni politica românească prin tot felul de teleslugi. Atenţie, telesluga e hahalera de pe sticlă care încearcă prin tot felul de şiretlicuri să îndepărteze privirile telespectatorilor de la nelegiuirile stăpânului său. Tot anul acesta au avut loc renumitele transferuri din sistemul fotbalistic dâmboviţean în sistemul penitenciar. Protagoniştii au primit drept răsplată pentru spectaculoasele fente şi trucuri financiare aplicate fotbalului românesc ani grei de detenţie. Nu mai vorbim despre celebrii penali
Adrian Năstase şi
Gigi Becali care au ceva timp de când îşi scriu memoriile. E drept, pe portative lingviste diferite; unul în limbaj oarecum elevat, celălalt în jargon creştino-mioritic.
CITEȘTE:
D-nele din PSD şi deputatul, cu copiii în braţe la Agafton – GALERIE FOTO
Anul 2014 poate fi considerat şi anul decapitării baronilor cu ţâfnă. Meritul este al procurorilor DNA. Cu toate astea, pe zi ce trece, matrapazlâcurile preşedinţilor consiliilor judeţene i-au amploare. Indivizii, când e vorba să pună de-un furtişag din banul public, o fac fără a mai ţine cont de mersul evenimentelor. Ultimul ales care a nimerit cu grumazul în jugul penal este
preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Tipul e de-un tupeu fără margini, pentru a-i ţine departe pe ziarişti de hoţiile sale s-a dedat la un limbaj obscen, de golan sadea. Pe deasupra, individul e şantajist şi duplicitar. Deja a ameninţat că dacă i se întâmplă ceva rău pune al dispoziţia procurorilor lista posibililor penali din
PSD. Declaraţia lui a provocat frisoane la toate nivelurile partidului. Sunt convins, lupta cu mafioţii noştri nu se va încheia aici, nervozitatea aleşilor e invers proporţională cu ieşirea din scenă a lui
Traian Băsescu, cu cât preşedintelui îi rămân tot mai puţine zile din acest mandat , cu atât iritarea politicienilor e tot mai evidentă.
VEZI ȘI:
Victor Ponta vine iar la Botoșani
Pe timpul campaniei din 2004,
Traian Băsescu a promis vrute şi nevrute, ca toţi politicienii noştri, printre altele şi faptul că va împresura ţepe în toată ţara pentru toţi corupţii naţiei. Mulţi românaşi au fost sceptici, puţini l-au crezut. Şi uite, la terminarea celui de-al doilea mandat, vedem o droaie de capete de escroci atârnând în ţepuşe. Deja circulă o vorbă privind încăpăţânarea fără margini a preşedintelui. Cică, după arestarea mogulului de la
Antene, cel care pe durata celor două mandate i-a făcut în viaţa un iad, lovindu-l din toate direcţiile, ar mai avea o dorinţă; cea mai înaltă ţeapă să-i fie rezervată fratele său. Nu doar ca exemplu pentru toţi escrocii din această ţară, cât mai mult dintr-un soi de …hârjoană familială, cu iz de răzbunare.
Când erau copii, mezinul Mircea l-ar fi ţinut numai în şuturi şi ghionturi. Aştept cu nerăbdare o duzină de ţepuşe în
Piaţa Revoluţiei din Botoşani, între
Primărie şi
Consiliul Judeţean, unde acum îşi parchează limuzinele dragii noştri aleşi. Circulă multe zvonuri, numai că procurorii de la
DNA Suceava par molcomi, cu greu ţin pasul cu ai lor colegi din celelalte zone ale ţării.
Lucian ALECSA
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL : Micro – Parlamente familiale