Este ştiut faptul că pe timp de criză trăsăturile negative ale unui popor sunt mai evidente. Da, se pare că la noi deja s-au instituţionalizat cerşetoria la nivel social şi dobitocia la nivel politic. Nu-i nici o glumă. Priviţi în jur şi veţi da de cerşetori la tot pasul, unii ies în faţă; stau zilnic cu mâna întinsă la colţ de stradă, la porţile bisericilor sau în autogări, dar mai e o categorie formată din oameni serioşi, cu putere de muncă, care, pur şi simplu, cerşesc de la stat ajutoare sociale sau indemnizaţii de şomaj şi care nu catadicsesc să ridice un pai în folosul comunităţii. Unde mai pui, când li se oferă un loc de muncă se dau loviţi, invocând tot felul de scuze, huiduindu-i pe cei de la putere, indiferent ce culoare politică au aceştia.
Cerşetoria este cea mai accentuată stare de umilinţă, de ruşine, e chiar o formă de degradare umană. Tot o formă de cerşetorie practică şi politicienii pe timpul unei campanii electorale. Şi uite că românului nici că-i pasă! Nu vreau să arunc anatema peste întreaga tagmă a cerşetorilor, sunt şi oameni sărmani care nu au posibilităţi de subzistenţă şi recurg la o astfel de formă de supravieţuire, dar cei mai mulţi o fac dintr-un impuls al lenei. Câteodată vezi tablouri apocaliptice cu astfel de „personaje”, te trec toţi fiorii. Prin faţa Teatrului „Mihai Eminescu” bântuie zilnic un astfel de chip. Mai sunt câţiva « invalizi» pe lângă Piaţa Mare. De foarte multe ori sunt folosite astfel de imagini, în special de către occidentali, spre a ne emblematiza fiinţa naţională. E un lucru fals, nu acesta este poporul român în esenţa lui. Statul poartă întreaga responsabilitate, instituţiile sale scârţâie din plin.
Tragic e că majoritatea celor care cerşesc sunt copii, proveniţi din familii destrămate sau din familii de rromi. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană mulţi dintre aceştia s-au „internaţionalizat”, îi vezi cerşind în toată lumea, zdrenţuind şi mai mult imaginea ţării generând tot felul de scene penibile. Franţa ia deja atitudine faţă de cerşetorii noştri, îi împachetează şi ni-i trimit acasă. De curând am primit una după ceafă din partea lui Sarkozy din cauza lor. Ce-i drept, în ultimii ani statul i-a mai adunat în câteva instituţii, însă există multă indolenţa şi sictir în manifestările angajaţilor.
La fel de grav e şi cu „cerşetori” oficiali, ce stau cu mâna întinsă aşteptând milă de la stat. Vezi oameni buni de muncă, ditamai haidamaci, fluierând şi înjurând statul că nu le asigură protecţie socială, sau pe alţii care se plâng că statul nu le asigură salarii pe măsura „statului la serviciu”. Aceştia îşi duc viaţa în caruselul birocraţiei, aşteptând să treacă luna şi să primească leafa. Acest fenomen extins în toate structurile societăţii devine o maladie pentru naţie. În foarte multe cazuri chiar politicul este cel care încurajează acest fenomen, ştim foarte bine că trântorii pot constitui oricând o maşinărie de vot. În ce priveşte dobitocia din politică, vă rog să priviţi spre două « exponate» politice, şi nu oarecare, ci doi europarlamentari, e vorba de Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali, ca apoi să trageţi chiar dumneavoastră concluziile.
Lucian ALECSA
