«Actualul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, este şi el unul dintre beneficiarii „promovării la rece”, sunt convins că-l dor umerii de greutatea steluţelor, singurul lui merit este că nu se lamentează, suportă cu stoicism „onoarea” de-a fi în fruntea străjerilor patriei»
Brava noastră armată în permanenţă a dat eroi. Cei din generaţia mea îşi amintesc cum comuniştii fabricau eroi la comandă, nu era zi de 23 August, de 1 Mai sau de 30 Decembrie ca mai marii unicului partid să nu producă eroi, cred că eram la concurenţă cu armata URSS-ului ca număr de generali. Se ajunsese să fie făcuţi generali şi coloneii cu „merite deosebite” în recoltarea cartofului. Acest reflex a fost moştenit şi de către comuniştii din linia a doua care au pus mâna pe putere după lovitura de stat din decembrie 1989. Cine nu-şi aminteşte de zilele triste de la Timişoara când brava noastră armată, sub comanda generalilor Chiţac şi Stănculescu, a ucis sute de oameni nevinovaţi care-şi manifestau nemulţumirile într-un mod paşnic faţă de dictator. Poporul, în înţelepciunea lui, de îndată a şters cu buretele faptele reprobabile ale unor generali iresponsabili, reabilitând armata. Actualul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, este şi el unul dintre beneficiarii „promovării la rece”, sunt convins că-l dor umerii de greutatea steluţelor, singurul lui merit este că nu se lamentează, suportă cu stoicism „onoarea” de-a fi în fruntea străjerilor patriei.
E drept, odată cu intrarea în NATO, armata noastră a câştigat în prestanţă, profesionalism şi credibilitate, numai că rolul ei, de altfel bine definit, nu este îndeajuns de cunoscut de cei care îmbracă uniforma militară şi nici de către persoanele civile. Acest lucru a fost reiterat de gestul tânărului ofiţer care s-a alăturat protestatarilor din Piaţa Universităţii. Scriu despre acest fenomen la o lună după eveniment pentru a elibera interpretarea de subiectivism sau de orice adiere emoţională.
Pe 23 ianuarie locotenentul Alexandru Gheorghe, angajat la o unitate militară din Câmpia Turzii, s-a gândit să se alăture protestatarilor din Piaţa Universităţii. Lucru de altfel firesc gândindu-ne că libertatea exprimării este garantată prin Constituţie. Ofiţerul a greşit în momentul când a vorbit în numele întregii armate române „armata nu v-a părăsit, este alături de voi”. Probabil că imberbul locotenet s-a exprimat în felul acesta dintr-un entuziasm al tinereţii, dintr-un teribilism al vârstei, sunt convins că în acel moment nu şi-a conştientizat vorbele, s-a lăsat impresionat de nemulţumirile celor ieşiţi să protesteze lăsându-se, la rândul lui, pradă propriilor sale impulsuri de nemulţumire faţă de politica aceste ţări. Cam aşa se poate formula o scuză în favoarea sa, numai că lucrurile în adâncul lor au o altă gravitate. A doua greşeală a ofiţerul a fost aceea că s-a lăsat pe mâna „hienelor” din mass-media care, de îndată, l-au înşfăcat şi l-au plimbat prin studiouri ca pe urs storcându-i şi gândurile negândite. Domnii care l-au „consumat” cu atâta plăcere i-au promis statul de erou al neamului, ba mai mult, l-au şi… decretat şeful armatei. Dar vai, până la urmă a ajuns „generalul armatei moarte”! Între timp a fost înlăturat din armată, acum poate vorbi în numele oştirii române fără a mai putea atrage repercusiuni asupra sa, îşi poate consuma în voie orice gând măreţ, se poate plimba nestingherit prin toate televiziunile. Tragedia este că nu prea mai este băgat în seamă de anteniştii lui Voiculescu.
Atenţie, cazul prezentat nu are nimic aluziv la celebrul roman al lui Ismail Kadare, intitulat „Generalul armatei moarte”, acolo avem de-a face cu o poveste cu adevărat tristă!
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL : Oraşul lu’ peşte şi protestele unui milionar politizat
