Dintre toţi seniorii liberali cred că istoricul Neagu Djuvara poate fi declarat moraliceşte imaculat, nu i se poate imputa nici stângism de gândire, nu poate fi acuzat nici de colaboraţionism cu securitatea, şi-a urmat traseul destinal cu-o disciplină de invidiat. Ştiu, mulţi dintre istorici îl mai ciupesc pentru „radicalismul” de care dă dovadă în interpretarea unor momente cenuşii din istoria neamului nostru. Să nu uităm că profesorul Neagu Djuvara jumătate din viaţa şi-a petrecut-o în afara ţării poate şi acest fapt îl face să fie mai tranşant în „sentinţe”, judecă istoria la rece, mai mult cu mintea şi mai puţin cu sufletul, nici o secundă nu s-a aplecat adierilor politice, indiferent din ce parte ar fi bătut vântul.
E drept, aici în ţară am cam fost învăţaţi să privim spre trecut cu-o oarecare blândeţe, de parcă în felul acesta ne-am fi pavat drumul spre viitorime. Nimic mai fals, loialitatea faţă de poporul tău se măsoară în proiectarea adevărului la dimensiunea lui reală, orice „îmblânzire” de dragul unei imagini mai acătărea pentru a da bine în ochii lumii dăunează grav istoriei. Pentru un istoric orice fel interpretare nefirească poate modifica radical imaginea unui popor, nu cred că vreun român doreşte să-şi ştie înaintaşii răsucindu-se în morminte. Neagu Djuvara nu s-a sfiit să spună cu voce de istoric că ”românii erau numiţi cumanii negri” şi că mulţi dintre domnitorii noştri au fost de origine cumană. E drept, acest aspect este uşor supărător pentru noi, dar dacă acesta-i adevărul, atunci trebuie privit în faţă. Neagu Djuvara a ajuns la o vârstă onorabilă încât nu-şi permite să se joace cu vorbele, are jumătate de secol de cercetare istorică în spate încât este greu să i se conteste opinia.
Profesorul Djuvara este şi-un liberal convins, a cărui gândire nu poate fi clintită din convingeri indiferent care ar fi atitudinea şefului său de partid, domnia sa n-a încercat nici un moment să-i acopere acestuia gafele. Când a fost rugat să-şi exprime părerea despre Crin Antonescu n-a ezitat să-l caracterizeze în felul următor: „ Dacă prostul nu-i fudul, nu-i prost destul”. Concubinajul cu PSD i se pare de-a dreptul toxic pentru PNL, iar pe Ion Iliescu îl consideră un comunist convins care a făcut cel mai mare rău acestui popor, profesorul nu se fereşte să spună că acesta este omul pe care îl urăşte cu întreaga lui fiinţă.
Curiozitatea mă împinge să-mi imaginez caracterizarea pe care i-ar face-o profesorul liderului liberalilor botoşăneni, sunt convins că dacă ar apuca să schimbe două fraze cu el de îndată i-ar putea pune eticheta de „cioban”, chiar fără să aibă cunoştinţă de celebre lui expresii. Profesorul n-ar greşi dacă ar fi pus să tragă cu ochiul şi peste chipul fostului lider PNL, Liviu Câmpanu, sunt convins c-ar exclama stupefiat: „Iată, cumanul de care vorbeam”.
Este ştiut faptul că-n occident românului i se spune ţigan, stau şi mă întreb dacă nu-i mai bine să fii cuman decât ţigan.
Lucian ALECSA