Fotbalul e pentru cei ahtiaţi după jocul cu balonul rotund, indiferent dacă echipa ţării lor participă sau nu la
Campionatul Mondial din Brazilia, mulţumindu-se cu spectacolul de pe dreptunghiul verde, iar filmul cu
Bercea Mondialul şi cu fratele preşedintelui e pentru toţi românii dornici de spectacol gratuit, cu protagonişti deocheaţi, care să sară din tiparul omului de rând. Cu cât actorii sunt mai coloraţi, la piele sau politic, cu atât sunt mai gustaţi de public, adică mai interesanţi. Şi cum producătorii de mass-media de la noi ştiu acest lucru, zilnic ni se oferă astfel de scene fierbinţi, cu cătuşe zornăind prin Parlament sau pe la urechile preşedintelui Băsescu. Şi cum la noi totul funcţionează pe dos, s-a ajuns ca România, dintr-o ţară coruptă dar fără corupţi, cum era privită nu cu mult timp în urmă, să ajungă ca numărul corupţilor legaţi fedeleş de
DNA să depăşească orice aşteptare. Nu ştiu dacă e un lucru care să ne facă sau nu cinste, dar se pare că Justiţia şi-a câştigat pe deplin dreptul la independenţă, nu mai este instituţia terfelită de orice politician … de prăsilă, gen
Adrian Năstase, Constantin Conţac sau
Gigi Becali.
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL: Tembelismul ca normalitate politică
Traficului de influenţă şi corupţia din cazul
Mircea Băsescu – Bercea Mondialul aruncă în jocul democratic dâmboviţean două bile; una neagră în capul preşedintelui
Traian Băsescu şi una albă în contul Justiţiei. Arestarea fratelui preşedintelui confirmă faptul că la noi DNA este o instituţie intangibilă, care a început să funcţioneze doar în folosul adevărului, ce nu mai poate fi atinsă de istericalele vreunui politician sau de tentaculele otrăvite ale unui mogul. Poate că în timp şi celelalte instituţii ale statului îşi vor câştiga independenţa, orice urmă de politizare lasă răni adânci pe corpul statului de drept. Este de ajuns să privim spre ceea ce se întâmplă în multe dintre instituţiile noastre deconcentrate, unde politicul loveşte din plin profesionalismul. Astfel de cicatrice sunt vizibile şi pe fizionomia instituţiilor din judeţul nostru. Posturile de directori au fost împărţite pe ochi frumoşi şi după o prealabilă licitaţie la nivelul partidelor din arcul guvernamental.
CITEŞTE ŞI:
Stelică-show la şedinţa cu Blaga : Să mor dacă am dus din politică un leu acasă VIDEO&FOTO
Putem da câteva exemple din judeţul nostru care bat poveştile cu strigoi. La ITM, un oarecare domn
Stelian Metler, adus de pe meleaguri dărăbănene de fostul deputat
Stelică Strugaru, năpârleşte de câte ori e nevoie, şi nu în funcţie de anotimp, ci după cum bate vântul politic. A ajuns în instituţie ca portocaliu, apoi s-a schimbat în liberal, iar acum se dă iubitor de-al plagiatorului Ponta. E un soi de felină fără dinţi, care pentru a-şi atinge ţelul se foloseşte doar de miros şi de caracterul lui de vulpoi umil. Sunt convins că va veni ziua când se va găsi ac şi de cojocul lui. O altă fantomă, înrudită cu Bachus, îşi plimbă umbra pe la
AJOFM Botoşani, asta după ce timp de 4 ani patrun troglodit portocaliu s-a dat drept Hercule. Cică ar fi bine pregătit profesional, dar asta nu-i de ajuns atâta timp cât programul său de lucru se rezumă doar la semnatul condicii. Nici cel ce conduce
Casa de Pensii nu pare a fi mai breaz, se vrea deştept numai că acest fapt nu-i confirmat de cei care-l cunosc, se vrea plin de iniţiativă şi devotat instituţiei numai că de multe ori doar instituţia pare a-i fi fidelă, oferindu-i maşina în interes de partid sau pentru mici interese personale. La Botoşani abuzurile la nivel politic se ţin lanţ, toate posturile de conducere din municipiu sunt controlate cu pixul în mână de câţiva oameni din PSD. Va veni timpul să-i numim şi să le batem obrazul.
CITEŞTE ŞI:
După 6 muncitori la negru, Meţler i-a găsit lui Ţurcanu în februarie …278 – AFLĂ secretul
Şi la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia s-au produs câteva surprize, trei foste campioane mondiale, e vorba de Anglia, Italia şi Spania, vor părăsi competiţia încă din faza grupelor. Aici politicul n-a jucat nici un rol, în schimb, suficienţa a fost pedepsită.
Lucian ALECSA