Nu-i nici o exagerare în tot acest demers literar. Încă nici bine nu i se mijise tuleiele pe faţă, sictirit de meseria pe care şi-o alesese, de voie sau de nevoie, simţi din toţi rărunchii că trebuie să-şi conjuge viitorul cu viaţa politică a obştii. Revelaţia i-a trăsnit neuronul nu într-un moment de visare, cum ne-am fi aşteptat, ci tocmai când portiţa de intrare în
PNL era întredeschisă şi liderul de atunci al istoricul partid căuta cu lumânarea tineri, mai mult sau mai puţin înţelepţi, pentru regenerarea formaţiunii. Atât i-a trebuit imberbului nostru felcer, de îndată s-a strecurat în sală ocupând un loc în ultimul rând. Dacă în primele luni s-a mulţumit doar să ciulească urechile spre vorbitori, odată cu trecerea timpului animăluţul politic din el s-a dezinhibat şoptindu-i să facă tot câte un pas în faţă. Zis şi făcut. Pe vârfurile şoşonilor, cu discreţie, fără a atrage atenţia celor din jur a tot înaintat.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL un poem: Eminescu
Tata Florea, sfătuitorul lui de taină, al cărui cuvânt a însemnat şi mai înseamnă ecoul înţelepciunii absolute, îl iniţia în tainele comportamentul „ împărătesc”, sugerându-i, uneori cu agresivitate, să se facă frate şi cu dracul până trece puntea, să exercite poziţia umilului până pune mâna pe bâtă, după care să-şi execute apropiaţii cu sânge rece, ca nu cumva să atenteze la tronul lui.Viitorul tânărului liberal s-a construit pe aceste principii „sănătoase”, n-a făcut decât să răspundă educaţiei primite şi să-şi sincronizeze paşii prezentului politic înceţoşat. Azi un pas, mâine încă unul, şi iaca, într-o bună zi s-a trezit în vârful piramidei. Ei, de aici lumea a început să se vadă altfel! În câteva momente umbra-i fu populată cu tot felul de slugi, nici nu putea întoarce capul că-n secunda următoare îi erau sărutate faţa, ghiulul şi picioarele. Odele au început să-i încânte auzul, cuvintele de laudă să-i gâdilă creieraşul, femeile să-i cânte în strună şi să-l admire ca pe un nabab. După un zbucium erotic de câteva luni, îi apăru în vis muza. Când a deschis ochii, era la doi paşi de el. În câteva luni au făcut o nuntă împărătească; cu slugi şi ipochimeni, cu oportunişti şi turişti, cu fonfi şi foanfe, cu fornăitori şi fornăite şi cu daruri cât pentru a hrăni şapte sate. Vestea s-a dus peste oraşe şi judeţe; azi la Botoşani, mâine-n Focşani. Şi uite aşa,
Florin se văzu din argat de Suliţa împărat de judeţ.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
Primul semn a fost când a simţit că falangele au început să-i crească, oricât le-a fi implorat să se potolească, nu le putea astâmpăra, reflexul le direcţiona cu precădere spre teşchereaua statului. Oricât de hrăpăreţe erau, asta nu se golea, tot burduşită rămânea. Acest neastâmpăr al degetuţelor îi deschise şi câteva noi principii de viaţa, printre care şi acesta: pe ce pui mâna, nu ierta. În câţiva ani visteria lui personală crescuse cât la alţi confraţi în decenii de muncă pe brânci. Şi toate aceste impulsuri împărăteşti trebuiai să poarte un nume, instanţa le-a numit ” hoţie”. Şi uite că într-o zi de iarnă, pe nepusă masă, pe când molatici fulgi mângâiau natura iar supuşii lui se pregăteau de sărbătoarea Naşterii Domnului, Justiţia l-a lovit cu-o sentinţă definitivă în moalele capului. Din acea secundă e total dezorientat, e bezmetic şi mai însingurat. Peste noapte i s-a topit şi aura de împărat.
De câteva zile e supus judecăţii semenilor. Aceştia, fiind tocmai ai lui supuşi. Unii îl somează să îngenuncheze şi să bată mătănii în numele liberalismului până la adânci bătrâneţi, iar alţii îi sugereze s-o taie, cât mai are timp, unde-a înţărcat mutul iapa. Ultimele lui răbufniri par a fi decupate din basme, ecoul lor se stinge odată cu această scurtă, simplă şi sugestivă poveste.
Lucian ALECSA
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
