Acest aspect m-a bucurat, înseamnă că trădătorii s-au simţit cu musca pe căciulă şi nu s-au dat în stambă. Atenţie, cu două săptămâni în urmă cam 90% din cei prezenţi la această întâlnire l-au aplaudat frenetic pe buldog, lustruindu-i blana cu tot felul de cuvinte de laudă şi promisiuni de susţinere. No, aşa-i democratic!
Oficial ar suna aşa:
în sala de marmură a Teatrului „M Eminescu” Botoşani, Monica Macovei şi-a prezentat în faţa grupului de reformişti al filialei Botoşani moţiunea cu care a intrat în cursa pentru preşedinţia PDL. Realitatea a fost cu totul alta, de fapt s-a confirmat proverbul: socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la faţa locului. La întâlnirea cu cei trei idealişti reformişti: Monica Macovei, Teodor Baconschi şi Cristian Preda, au fost prezenţi portocalii botoşăneni de toate nuanţele; vorba unuia din sală: o lume pestriţă, de la incolori la trădători, de la traseişti la „consultanţi politici”şi poate vreo doi-trei reformişti. Trist, întâlnirea a avut loc dintr-un soi de
„înţelegere a democraţiei de partid”(sâc!), de fapt greii scheletului portocaliu botoşănean au strâmbat din nas la aflarea veştii că europarlamentara Monica Macovei insistă să vină şi la Botoşani, din teamă de a nu fi acuzaţi de buldogul Blaga de înaltă trădare. Halal bărbăţie de partid! Nu mă voi opri asupra discursului europarlamentarei şi nici asupra intervenţiilor însoţitorilor domniei sale, ci voi developa filmuleţul cu auditoriul, cu bocitorii de la catafalcul partiduleţului. Ce mai, lumea lui Caragiale, am regăsit tot felul de caţavenci, zoe, tipăteşti, dar şi pe cetăţeanul turmentat! Da, cetăţeanul turmentat a fost chiar un actoraş de la teatrul gazdă al acţiunii, care s-a prezentat la întâlnirea de partid cu părul între ochi, duhnind a votci, care într-o pauză dintre acte s-a gândit să-şi arate muşchii de mare politician aducând injurii unui jurnalist. Individul joacă de prea mult timp acest rol, poate e cazul să fie distribuit mai rar sau cel puţin să i se schimbe partitura.
Am fost ochi şi urechi la reacţia sălii la prezentarea moţiunii: atenţie sporită, aplauze discrete şi câteva şoapte răzleţe la telefoanele mobile. Acest aspect m-a bucurat, înseamnă că trădătorii s-au simţit cu musca pe căciulă şi nu s-au dat în stambă. Atenţie, cu două săptămâni în urmă cam 90% din cei prezenţi la această întâlnire l-au aplaudat frenetic pe buldog, lustruindu-i blana cu tot felul de cuvinte de laudă şi promisiuni de susţinere. No, aşa-i democratic! Printre cei care s-au simţit „datori” să ia cuvântul s-a găsit şi-un primăraş ce păstoreşte vreo două mii de suflete şi-o ditamai pădure boierească, care, printre smiorcăituri, a încercat să-şi motiveze trădarea, adică blatul făcut cu USL-ul pe timpul campaniei electorale. Concluzia domniei sale e ridicolă: vina pentru tulburările lui politice îi aparţine candidatului ARD de pe colegiul Dorohoi, care cică nu l-ar fi luat în seamă. Neicuşorule, cu asemenea
„macheaveleacuri ale nemuritorului Gambetta” ai câştigat şi-o „foncţie” babană la nivelul partidului, s-ar putea să nu mai meargă şi-a doua oară, PP-DD-ul e singurul partid care-ţi mai poate deschide o uşă, însă imaginea nu ţi-o mai spală nici necuratul!
În schimb, primarul de Albeşti, Mihai Amarandei, a făcut o notă aparte, e singurul ales local care pe timpul campaniei generale din decembrie 2012 şi-a păstrat verticalitatea, luptând din greu cu mojiciile adversarilor politici, ultima lovitură a primit-o zilele trecute când i s-a repartizat cea mai mică sumă de către Consiliului Judeţean.
M-a şocat concluzia unui antireformist prezent în sală, care n-a glăsuit nimic la faţa locului, ci printre uşi:
Doamna Monica Macovei prinde fluturi, vorbeşte prostii, ea trece printr-o „criză de adaptabilitate politică”, nu ştie cu ce se mănâncă politica, Blaga o va lăsa fără piuit. Cine ştie, aşa o fi!
Lucian ALECSA
VEZI ŞI:
Flutur lipsă, pleiadă de ex-directori&consilieri la şedinţa cu Monica Macovei FOTOGALERIE
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL despre Flutur, Blaga & portocalii : Rămâne cum am stabilit