«Nici n-o să vă vină să credeţi, individul a fost prin China, cică într-un schimb de experienţă, numai că preocupările lui au fost de altă natură decât cele politice, s-a axat pe latura comercială a problemei. Deputatul nostru s-a ocupat cu procurarea unor obiecte de logistică, numai bune pentru „dotarea obligatorie„ a tuturor primăriilor din judeţ»
Politicienii noştri de Cacaina au dintre cele mai trăsnite preocupări, numai de ce trebuie să se ocupe, nu se ocupă. Ar fi minunat ca-n cei patru ani promisiunile electorale să fie realizate în proporţie de 20% , judeţul şi-ar schimba înfăţişarea, poate că n-am mai da la fiecare pas ca proştii prin …gropi. A trecut deja un an de când USL, în corpore, a pus mâna pe tot ce înseamnă administraţie la nivel de judeţ. Deocamdată lucrurile sunt într-o totală amorţire: municipiul e un pacient sub anestezie, iar la nivelul celorlalte comunităţi urbane şi rurale din judeţ aleşii locali , fie că-s pesedişti, penelişti sau pedelişti (dacă o mai fi vreo unul), moţăie cu sforăituri de sperie lumea. Mai sunt localităţi, precum municipiile Botoşani şi Dorohoi, în care aleşii partidelor încarcerate sub aceeaşi umbrelă politică prin votul liber exprimat şi oarecum dirijat se ciondănesc şi-şi dau la gioale până de li sau învineţit vorbele-n gură. Pe zi ce trece starea naţiunii se înrăutăţeşte, gesturile iresponsabile ale unor miniştri creează incomensurabile suferinţe celor mai muţi dintre românaşi. E cazul muncitorilor de la Oltchim sau a minerilor din Valea Jiului.
Cu aceeaşi lehamite sunt trataţi şi cetăţenii acestor locuri de către parlamentarii noştri. N-a fost candidat să nu promită rezolvarea drumurile europene
Botoşani - Suceava şi
Botoşani - Hârlău. Zeci de accidente cu morţi au avut loc în decursul acestui început de an, aleşii sunt într-o continuă meditare în ce priveşte o manifestare cu sicrie şi bocete. Deocamdată, atâta pot rezolva. Curat-murdar! Halal mincinoşi! Cel mai aureolat politician botoşănean este Andrei Dolineaschi, acesta lucrează cu electoratul prin corespondenţă sau prin delegaţi, domnia sa are cu totul alte preocupări, pe lângă obligaţiile de partid, în ultimul timp este preocupat de ceva afaceri cu chinezisme ca ultimul bişniţar. Nici n-o să vă vină să credeţi, individul a fost prin
China, cică într-un schimb de experienţă, numai că preocupările lui ar fi fost de altă natură decât cele politice, s-ar fi axat pe latura comercială a problemei. Deputatul nostru s-ar fi ocupat cu procurarea unor obiecte de logistică, numai bune pentru
„dotarea obligatorie” a tuturor primăriilor din judeţ. Cel care ar fi fost pus să gestioneze mizeria deputatului de Dorohoi este un şef de cabinet.
Un alt deputat care umblă cu nasul în vânt este
Tamara Ciofu. D-na doctor a început să privească realitatea botoşăneană de sus, n-o mai interesează „mizilicurile” sociale; gen problema străzilor din municipiu sau soarta şomerilor, gândirea ei bate spre idei măreţe, e compatibilă numai cu chestii elitiste. Alo, stimată deputat, e timpul să priviţi şi spre cei care v-au trambulinizat unde aţi poftit, să le oblojiţi rănile cu două-trei cuvinte de suflet şi să „pozaţi” o adiere de modestie în comportamentul de ales al Botoşaniului, indiferent la ce nivel vă raportaţi propria dumneavoastră imagine! Atenţie, imaginea de om politic este mult mai deteriorabilă decât cea profesională, infatuarea vă poate fi fatală, şi într-un caz şi-n celălalt! De multe ori preocupările doamnei deputat duc într-o lume paralelă cu realitatea. La cât de săraci sunt astăzi botoşănenii, numai de
bone şi
baby-sitter nu le arde.
Voi încerca să radiografie activitatea fiecărui parlamentar botoşănean. Colegiul Săveni are patru aleşi în Parlament, cei mai mulţi pe cap de alegător de pe teritoriul României, deocamdată situaţia cetăţenilor din această zonă a judeţului a rămas neschimbată. E timpul să fie traşi la răspundere.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL : Programul Rabla şi pe scena politicii