Am trăit s-o vedem şi pe asta, românii au asistat în direct pe toate canalele de televiziune la marea scamatorie a privatizării Olchimului. Poate că dacă s-ar fi transmis doar pe OTV scenariştii din ministerul Economiei ar fi fost trataţi cu clemenţă de popor, dar să faci bâlci din privatizarea ultimului mastodont al statului făcându-i jocul celui mai năstruşnic clovn din mass media dâmboviţeană nu-i decât un afront adus întregii naţii.
Totul a decurs sub semnul infantilismului, al prostiei şi improvizaţiei. Unde mai pui că l-au scos în faţă pe un oarecare Remus Vulpescu, care a tot încercat să dea o notă sobră bâlciului numai că-n final s-a umplut de ridicol. S-a comportat ca un actoraş de bâlci, dacă-l priveai cu mai multă atenţie puteai să-i citeşte pe meclă întreaga prefăcătorie. Asta e poza ce-a fost percepută de majoritatea românilor, dar , în realitatea, s-a întâmplat cu totul altceva, cei implicaţi în această privatizare au urmat un scenariu extreme de bine ticluit în laboratorele USL, scopul a fost unul pervers, au încercat să-i mai agaţe o tresă pe umăr lui Dan Diaconescu pentru ca şoricelul otevist să beneficieze de-o mai mare popularitatea în rândul naivilor mioritici. Au gândit că numai în felul acesta PPDD va mai absorbi ceva electorat din dreapta spectrului politic. Sunt mulţi care spun că useliştii au încercat să-l compromită pe otevist simţindu-l ca pe un adevărat pericol pentru alegerile generale din decembrie. Oricare ar fi fost scenariul, la mijloc există un act de perversiune de ultimă speţă. Mi-e teamă că-n decembrie Victor Ponta şi Crin Antonescu vor simţi din plin bumerangului aruncat în aceste zile în direcţia poporului.
Pe lângă spectacolul ridicol la care am fost martori, mai există o secvenţă cu adevărat caraghioasă, Guvernul Ponta a brevetat atribuirea unui combinat de asemenea valoare, de peste 2 mii de miliarde de lei vechi, unei personae fizice. Experţii occidentali s-au crucit, presa de profil din lumea întreagă a folosit adjectivul “sălbatic” când a făcut referire la capitalismul românesc. Nu este săptămână ca ai noştri guvernanţi să nu fie luaţi în balon de confraţii europeni, Victor Ponta este privit ca un “tarat” politic. În cele câteva luni de guvernare premierul a reuşit să-şi facă din minciună un “brand”, ori de câte ori deschide gura scapă şi gogomănia. În şedinţa de guvern de pe 5 septembrie Victor Ponta a spus, pe un ton grav, că ar exista două mari companii internaţionale interesate de cumpărarea Olchimului, cică una ar fi din vest şi cealaltă din est. Pe lângă faptul că-i un mitoman incurabil, individul e şi tupeist. După ce guvernul pe care-l conduce s-a umplut de ridicol după scamatoria la care am asistat, Victoraş încercă să arunce cioburile ce-i sparg imaginea în curtea adversarilor politici, de parcă românii ar fi orbi.
Cât despre Dan Diaconescu puţine lucruri au rămas de spus, imaginea lui se topeşte odată cu OTV, doar câţiva naivi dau să-l resusciteze cântându-i cu foc: “ Mă dusei să trec ...Oltchimul”. Cu aşa politicieni cum să nu rămânem codaşi în Europa. Nu peste mult timp vom avea de ştampilat alţi “ diaconeşti” şi alţi “antoneşti”, rămâne să ne rugăm bunul Dumnezeu să le accidenteze drumul spre Dealul Mitropoliei.
Lucian ALECSA