În ultimele luni mi-a fost dat să văd pupători de ghiul pe toate palierele politice; de la primari penali la primari broscoi, de la culturnici de duzină la oameni de cultură cu pretenţii, de la şefuţi din administraţie până la vicepreşedinte de Consiliu Judeţean


Sunt tot felul de comparaţii când vine vorba să caracterizezi un om linguşitor, lipsit de personalitate, îl poţi asemăna  cu un preş, cu o legumă sau cu un nevertebrat, totul depinde de gradul lui de înjosire. Dacă în perioada comunismului mai puteai înţelege sau cel puţin puteai trece cu vederea peste un asemenea comportamente ştiind la câte represalii era supus un om care încerca să-şi exprime punctul de vedere sau să facă vreo naivă glumiţă despre şefii de la partid, cu atât mai grav despre supremul conducător, dar astăzi, când libertatea de exprimare este garantată, nu văd de ce să-ţi anulezi personalitatea la modul voit şi irecuperabil. Asemenea indivizi sunt priviţi cu dezgust de către colegi de breaslă oricât ar încerca ei să epateze în lipsa şefului în guguştiuci gălăgioşi sau în vigilenţi câini de pază. Am pornit în a-i aduce niţel în faţa opiniei publice deoarece, nu cu mult timp în urmă, am fost martorul unor cazuri de lichelism fără precedent. S-a întâmplat la începutul acestui an, câţiva „instructori politici” doreau să-i terfelească imaginea lui Eminescu, să-i preschimbe nimbul nemuririi într-o biată coroniţă: ”n-atingi a nemuririi nimb cu mâna ta oloagă /nu eşti decât o netrebnică şi bâzâitoare goangă”. Mai mulţi lingăi şi-au dat măsura laşităţii aprobându-le gestul. Despre ei voi scrie cu proxima ocazie, astăzi voi face poza unui politician ce şi-a asumat statul de „preş de cordele” la uşa Împăratului.
Istoricul Lucian Boia, în recenta sa apariţie editorială intitulată ”De ce România este altfel”, aduce în discuţie unele dintre tarele poporului român. Cea mai evidentă s-a dovedit a fi laşitatea, care îşi găseşte oglindirea în mult trâmbiţata expresie: ”Capul plecat, sabia nu-l taie.” Asta mi se pare a fi cea mai penibilă scuză pentru un ins, ce umilinţă mai mare vrei decât aceea de-a sta în permanenţă în genunchi în faţa duşmanului sau chiar a şefului, să asculţi docil şi să execuţi tot felul de porunci idioate.
În ultimele luni mi-a fost dat să văd pupători de ghiul pe toate palierele politice; de la primari penali la primari broscoi, de la culturnici de duzină la oameni de cultură cu pretenţii, de la şefuţi din administraţie până la vicepreşedinte de Consiliu Judeţean. Ce mai, tunaţi şi adunaţi în jurul Împăratului! Sunt convins, uneori nici „Marelui ales judeţean” nu-i fac bine astfel de manifestări din partea subordonaţilor săi, nu de alta, dar e obligat să se spele mult prea des pe mânuţe. Dar să-i vezi pe aceşti guguştiuci când părăsesc încăperea unde şi-au dat  măsura laşităţii cum brusc se metamorfozează în balauri şi trec la scos foc pe nări în faţa subalternilor. Numai că tot bufoni rămân.
Sincer, nu mă aşteptam ca un individ, după câte ştiu destul de pregătit profesional, poate să degenereze într-un asemenea hal. Într-o mică măsură explicaţiile lui pot părea credibile, pentru a-şi păstra funcţia politică mai închide ochii în faţa nesimţirii şi abuzurilor şefului, dar e de neconceput ca cineva să-şi şteargă zilnic cizmele de imaginea lui, iar el să-i zâmbească în continuare cu seninătate şi să-i aprobe toate neghiobiile, asta mă face să cred că este un preş de cea mai proastă calitate, de cordele. De iută e prea mult spus. Sunt convins că „personajul” s-a recunoscut şi că cel puţin îşi va schimba… poziţia, poate că de acum înainte îşi va expune partea curată spre a-i fi terfelită, de n-o fi pătruns mizeria până în adâncul ţesăturii.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 A început pupincurismul la Ţurcanu – VIDEO ce a făcut un primar