De cum a fost aruncat de la Cotroceni, Crin Antonescu e într-o continuă mirare. Unii spun că nu s-ar fi trezit de-a binelea, alţii că-i într-o stare de veghe şi încă se visează preşedinte.
Şi cum în cele mai multe cazuri expresia partidului nu-i decât expresia liderului, în aceeaşi situaţie e şi PNL-ul, mai toţi membrii, de sus şi până jos, sunt într-o trândăvie continuă. Liderul liberal e tot mai mic în ochii electoratului, nu mai are mult până să joace rolul lui Aprodul Purice pentru Victor Ponta, deja mitomanul e cu-n picior pe greabănul lui. În USL a început jocul de-a Tom şi Jerry, rămâne la latitudinea dumneavoastră să hotărâţi care dintre ei miaună şi care chiţăie, oricum, atmosfera e foarte tensionată şi prezintă multe umflături. Nimeni nu se aştepta ca tocmai otevistul Dănuţ Diaconescu să le bage mortul în Uniune. Privatizarea combinatului Oltchim e mărul discordiei. La prima vedere oalele par a se sparge doar în capul lui Victor Ponta, primii care au aruncat piatra au fost doi ex-miniştri liberali: Dan Radu Ruşanu şi Varujan Vosganian. Ambii sunt la fel de păcătoşi ca premierul. Toată scamatoria cu privatizarea a fost regizată de ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, individ paralel cu economia, vorbeşte numai în dodii de spui că-i frate cu Marean Vanghelie. Să nu uităm că face parte din prima linie liberală, e omul de încredere al lui Crin. Încurcate mai sunt căile politicii!
E cert, între cei doi „electrozi” politici din cadrul USL s-a format un arc voltaic, flama este vizibilă şi cu ochiul liber, cred că la alegerile din iarnă flacăra violet le va arde lăbuţele atât liberalilor cât şi social democraţilor. Toţi se aşteptau ca, imediat după eşuarea privatizării, liberalul Antonescu să iasă în faţă şi să-i ia apărarea fratelui Ponta, precum a făcut acesta pe când el umbla bezmetic prin Palatul Cotroceni, numai că nu s-a întâmplat aşa: Crin-Păcălici a rămas întins pe prichici visându-se în continuare împărat printre pitici, lăsându-l pe Victor-mitoman la cheremul lui Felix-motan.
Şi la împărţirea colegilor au ieşit ceva scântei, partea leului a revenit pesediştilor, liderii liberali din teritoriu sunt total nemulţumiţi. Înclin să cred că lui Crin i se va cânta prohodul chiar de a doua zi după alegeri, abia atunci va fi trezit la realitate şi luat la întrebări. Îi prevăd un viitor dureros, va ajunge un fel de ciulin politic, doar vântul ce-l va mai consola. De când e în fruntea PNL-ului acest individ a făcut numai rău partidului, visul lui a fost să ajungă la Cotroceni, şi uite că acea vizită de 50 de zile pare să nu-i fi priit deloc, e mai apatic şi lipsit de reacţie, nu mai are resurse nici să-i răspundă lui Traian Băsescu. Imaginea lui e ferfeniţă, nici zece televiziuni nu i-o mai pot reabilita, în sondaje se ofileşte încet, dar sigur.
Cei doi „grei” de la Botoşani, mă refer la Portariuc şi Ţurcanu, au acelaşi comportament contondent unul faţă de celălalt, primăraşul se vrea un dur aruncând zilnic săgeţi în direcţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin îi răspunde în doi peri sau, în cel mai rău caz, în tot felul de proverbe rurale, asimilate pe când era fecior la tata la Suliţa.
Lucian ALECSA