În acele timpuri  gugumanul  bolşevic a fost privit drept marele strateg al stângii dâmboviţene jucând şi rolul de sfătuitor de taină al tovarăşului Ion Iliescu. Privind retrospectiv începi să te cruceşti de naivitatea românaşilor noştri. Dar parcă botoşănenii au întrecut măsura, s-au vrut a fi cu moţ în frunte, l-au onorat pe Octav Cozmâncă cu titulatura de cetăţean de onoare al Botoşaniului. 

Pe zi ce trece mi se confirmă ideea că mulţi dintre politicienii postdecembrişti au gândit cu alte parţi ale  corpului decât cu capetele atunci când au luat unele decizii pentru ţară. Au fost şi dintre aceia care pentru câte un mic interes personal au călcat peste cadavre. Dacă în acele momente puţini au fost cei care au întrezărit efectele dezastroase ale acelor decizii,  timpul a confirmat suspiciunile scepticilor. Voi încerca să fiu concret. Un haiduc versat al politicii dâmboviţene de după ’90,  transferat cu ifose şi bagaje din administraţia ceauşistă,  a fost conjudeţeanul nostru Octav Cozmâncă, zis Tavi de la Talpa. E vorba de satul Talpa din comuna Cândeşti şi nu de …Talpa Iadului. În acele timpuri  gugumanul  bolşevic a fost privit drept marele strateg al stângii dâmboviţene jucând şi rolul de sfătuitor de taină al tovarăşului Ion Iliescu. Privind retrospectiv începi să te cruceşti de naivitatea românaşilor noştri. Dar parcă botoşănenii au întrecut măsura, s-au vrut a fi cu moţ în frunte, l-au onorat pe Octav Cozmâncă cu titulatura de cetăţean de onoare al Botoşaniului.  Asta se întâmpla pe timpul masonului roşu, trecut de ceva timp în adormire, Florin Egner. Atenţie, acum Tavi de la Talpa stă în galeria unor mari personalităţi ca Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu, Gellu Naum, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi sau alături de marele urolog, Mihai Lucan. Stau şi mă întreb dacă marele profesor clujean a fost felicitat de cineva de la Primăria Botoşani cu ocazia împlinirii pe 5 iunie a onorabilei vârste de 65 de ani. Nu cred.            
De numele lui Octav Cozmâncă sunt legate nenumărate abuzuri,  dar parcă niciunul ca trăsnita idee de a fărâmiţa comunele. Scopul a fost unul pervers, acela de a crea locuri de muncă unor lichele politice, de a vitaliza caracatiţa roşie care şi aşa, în acele vremuri,  îmbrăţişa România din toate părţile. Asta se întâmpla pe timpul premierului Adrian Năstase, când printr-un ordin al ministrului Administraţiei Publice, Octav Cozmâncă,  au apărut peste noapte mii de comune sub adăpostul cărora s-au oploşit tot felul de birocraţi incompetenţi sugând şi ultimii bănuţi din buzunarele contribuabililor. Acum aceste comune îşi dau duhul, sunt pe secţia de terapie intensivă, sunt perfuzate de la bugetului naţional, adică fiecare românaş plăteşti anual o sumă de bani pentru a le mai ţine în viaţă. Şi-n judeţ la noi sunt astfel de entităţi administrative, zece primării sunt în pragul falimentului. Paradoxul însă e altul; în timp ce comunitate sărăceşte, primarii se îmbogăţesc. Vin cu două exemple. Pe raza Coşula nu există nici un metru pătrat de asfalt, în schimb sediul Primăriei a costat câteva zeci de miliarde de lei. Oare cum se justifică această investiţie? Şi apoi, ponderea veniturilor proprii din totalul cheltuielilor este de doar 18%, restul bugetului  se consolidează prin cerşetorie la Consiliul Judeţean şi la Guvern. Un alt caz la fel de deocheat este cel al comunei Dimăcheni. Numărul locuitorilor nu depăşeşte cu mult numărul câinilor. Cât despre străzi asfaltate, nici vorbă. Primarul se comportă ca un vechil, îşi supraveghează consătenii cu-o ferocitate malefică, rar mai apare câte unul să ridică glasul împotriva deciziilor sale aberante. Parcă nu întâmplător astfel de specimene sunt înrolate în armata roşie a PSD-ului. Oare de ce?
Lucian ALECSA
CITEŞTE:
SCRIE SCRIITORUL despre politicieni în: Scorpionul roşu de talpă