Puţină lume ştie că în România există un partid legionar, având substanţa ideologică a celui interbelic la pupitrul căruia s-au perindat câteva nume sonore, care au trasat câteva tuşe evidente pe fizionomia acestui popor, este vorba despre Corneliu Zelea Codreanu şi apoi Horia Sima.
„Progenitura” acestui partid a intrat după ’90 pe uşa din spate a scenei politice, putem spune chiar că prin efracţie, deoarece ai noştri politicieni, fiind foarte prudenţi, au dat o ordonanţă în 2002, prin care interzicea înfiinţarea formaţiunilor politice de natură extremistă, xenofobă sau neonazistă. Ştim foarte bine că după revoluţie au fost câteva încercări timide de reactivare a Mişcării Legionare, dar cam toate au murit din faşă, doar cel al lui Corneliu Vadim Tudor şi-a dat în petic câţiva ani buni, numai că acum e în prag să închine steagul.
Analiştii politici au afirmat, şi pe bună dreptate, că aerul secolului XXI este toxic naţionalismului extremist, mai toate partidele cu acest profil se sufocă, până când şi cel din Germania e în pragul colapsului. Când vine vorba despre globalizare, naţionalismul nu mai poate avea conotaţii politice, ci doar o înţelegere pur conservatoare, de „ermetizarea” a entităţii prin cultivarea şi exprimarea valorilor naţionale. Istoria ne învaţă că e mai simplu să asimilezi un popor decât să-l decimezi. Partidul despre care vom face vorbire a apărut în 1993 şi are o denumire cât se poate de paşnică, nimeni nu ar bănui că ar purta o faţă pur legionară, se numeşte Partidul pentru Patrie sau PPP, revendicându-l pe Horia Sima drept părinte spiritual. Liderii acestui partid se laudă c-ar continua tradiţia lui Horia Sima. Bazaconii. Un lucru e cert, în spatele acestui aşa zis partid se ascund nişte teribilişti, care nu fac decât să-şi manifeste frustrările dând buzna din când în când pe scena politică şi exhibiţionându-se ca nişte bufoni.
Dacă îmi aduc bine aminte acum câţiva ani Partidul „Noua Dreaptă” avea câţiva simpatizanţi şi la Botoşani, numai că erau nişte bramburiţi care habar nu aveau ce înseamnă naţionalismul autentic, încercau prin toate mijloacele să-l „înscrie” şi pe Mihai Eminescu la mişcarea lor heirupistă, speculând şi interpretând, după bunul lor plac, câteva versuri ale marelui poet. De 15 ianuarie a fiecărui an câţiva tinerei îmbrăcaţi în verde vin şi depun coroane de flori la statuia lui Mihai Eminescu din faţa teatrului, încercând în acest fel să fie luaţi în seamă. Apelativul de „camarad”, cu care se adresează între ei, sună desuet şi oricum nu mai are ecou în sufletul românului. Acel domn Bogdan Zamfirache, care acum câţiva ani s-a dat mare lider al Partidului „Noua Dreaptă” - filiala Botoşani, acum bâzâie să formeze un „cuib” legionar, adică un PPP de Botoşani. Ce-i drept, s-a mai maturizat între timp, dar încă mai suferă de infantilism politic. Într-o zi a încercat să mă convingă că are foarte mulţi simpatizanţi şi că într-o perioadă de criză un asemenea partid poate prinde rădăcini şi schimba faţa României. Zău? Unde mai pui că se laudă ca având legături de prietenie cu urmaşi de-ai lui Corneliu Zelea Codreanu şi ai Nicadorilor, cei care l-au asasinat pe I.G Duca în 1933. În momentul de faţă România numai de aşa ceva nu are nevoie.
Lucian ALECSA
Astăzi, poetul şi prozatorul Lucian Alecsa, membru al Uniunii Scriitorilor din România, ar fi trebuit să împlinească 63 de ani. În perioada 2010 - 2015 a fost editorialist la Botoşăneanul, iar textul de mai sus este primul pe care l-a scris la acest ziar.
