Vă prezint cum ar putea arăta discursul sincer al premierului Victor Ponta la trecerea dintre ani:
Dragi români,
În aceste clipe magice, când miezul nopţii bate trecerea din anul
maimuţei carpatine în anul uciderii
dragonului de la Cotroceni, vă doresc să aveţi parte de răbdare şi de promisiuni pline cu de toate; de la lapte şi miere la autostrăzi suspendate şi trenuleţe chinezeşti. Ştiţi foarte bine, în toamna anului care vine vom scăpa de
dragonul Băsescu, fără el ţara va merge ca pe şine, cu legi noi, toate pentru penali. Vom deschide puşcăriile, vom reîntregi familiile. Nu vă fie teamă,
parlamentarii noştri nu vă vor deranja deloc, nu vă vor crea probleme, vă vor ignora ca şi până acum. Ei au preocupări mult mai înalte, responsabilitatea lor e maximă, luptă din zori în noapte pentru binele. Şi dacă lor le va merge bine, şi voi veţi avea … de toate, pe îndestulate. Să nu uitaţi, când vă chiorăie stomacul de foame, atunci şi promisiunile devin digerabile.
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL despre ce i-au făcut primarul şi şeful CJ Moşului: Moş Crăciun laicizat şi politizat
Precum vedeţi, noi,
useliştii, după ce efortul vostru a dat roade şi ne-aţi cocoţat în fruntea ţării, nu v-am lăsat cu ochii în soare şi de izbelişte prin lume,
spaţiul Schengen nu-i pentru voi, v-am oferit circ şi minciuni diverse, tamponări frăţeşti şi legi controversate, nu care cumva să vă zboare mintea spre democraţie. Acest blestem antic, care de câteva mii de ani subjugă popoarele civilizate. Am reuşit să le dăm cu flit occidentalilor la modul cel mai naţionalist cu putinţă, dorim să păstrăm intactă originalitatea democraţiei noastre mioritice, nu vrem sub nici un chip să semănăm cu nemţii, englezii sau francezii. Cu ce sunt ei mai breji ca noi? Au ei cumva un socialist de talia lui
Ion Iliescu? Vă spun eu că nu au! Au ei vreun simbol al curajului ca
Adrian Năstase? E drept, o au pe
Ioana d’Arc, numai că ea vine din vremuri străvechi, nu-i contemporană cu noi precum e Bombonel, şi unde mai pui, era şi catolică. Eroul nostru e ateu convins şi penal, pe deasupra, şi-a dovedit curajul în lupta cu propriul lui orgoliu. Dacă
Fecioara din Orleans auzea permanent în auz vocea divinităţii, feciorul nostru de Dâmboviţa a auzit şi încă aude vocile judecătorilor care l-au băgat după gratii. Poate că e timpul să punem cu toţii umărul să-i salvăm integritatea morală acestui minunat simbol al social democraţiei noastre.
CITEŞTE ŞI:
Ţeapă totală spre Suceava : Nu s-au dat nici o treime din banii promişi, Umbrărescu şi-a trimis angajaţii în şomaj, reabilitarea ar fi picat în… Turcia
Cât priveşte viitorul, nu vă faceţi nici o problemă, lucrurile vor merge ca pe roate. Cu toţii aţi fost martorii prezenţei la Bucureşti a
premierului Chinei. La anul vor veni investitori gălbiori câtă frunză şi iarbă, vor năvăli ca hoardele migratoare pe la începutul mileniului unu. Ce dacă acum suntem în mileniul trei? Obligaţia noastră, ca oaspeţi generoşi, e una şi bună ; să-i aşteptăm pe chinezi cu pâine, sare şi cu mâinile în sân. Nu vă faceţi probleme, am discutat cu premierul lor, ei vor munci în locul nostru. Pentru înţelegerea de care veţi da dovadă, fiecare românaş va primi câte un dar consistent din partea celor două guverne îngemănate, în chineză se numeşte
„ciu-ciu”. Zău, în limba noastră strămoşească nu ştiu cum s-ar putea traduce! Aveţi încredere în mine şi în echipa mea de uselişti! Şi tot mai puţin în Crin. Lui Traian Băsescu i-am făcut-o chiar în Ajun de Crăciun, i-am luat vila de protocol de la Covasna.
La anul şi mulţi ani!
Lucian ALECSA
[[banner]]