De aceea copiii roiau pe lîngă el. Toţi aveau cîte o sticluţă la ei, gata să stea la coadă să o umple cu pipi de balaur. Şi o punguţă, pentru bombonele. Era cel mai curat suc din lume, fără pic de chimicale
Titlul textului de faţă mi-a fost sugerat de prezenţa scriitorului Dan Lungu la Primăria Botoşani, lucru ce s-a întâmplat cu vreo 3 săptămâni în urmă. Domnia sa are un volum de poveşti cu tâlc intitulat
„Băieţi de gaşcă”, apărut în 2005 la Editura „Polirom” din Iaşi .Dan Lungu a bătut la uşa edililor botoşăneni pentru găsirea unui spaţiu pentru a fi destinat unui muzeu al comunismului. Cum era şi firesc scriitorul a fost întâmpinat de Viorel Iliuţă, diriguitorul oficial al problemelor culturale din municipiu. Domnul viceprimar s-a arătat interesat de proiectul lui Dan Lungu promiţând sprijin total în găsirea unei …locaţii. Atenţie, sensul cuvântului
„locaţie” nu este cel deja încetăţenit, utilizat în sens greşit în limbajul curent, are un cu totul alt înţeles! Iniţiativa lui Dan Lungu merită într-o oarecare măsură salutată, n-ar fi lipsit de interes ca monstruozitatea arhitectonică comunistă care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura să fie destinată unui astfel de muzeu. Poate că ar da bine ca în Piaţa Primăriei, care geme cu maşini de lux, să apară câteva statui cu chipurile killerilor roşii ce ne-au terorizat părinţii şi pe mulţi dintre noi. Sunt convins, capul lui Iulian Ploştinaru, ultimul prim-secretar PCR al judeţului, turnat în bronz, ar produce nostalgii unor politicieni botoşăneni, am putea vedea şi lacrimi pe obrăjorii lui Niţura, Codreanu sau Jităraşu. Şi nu numai.
Îl atenţionez pe domnul Viorel Iliuţă că aproximările nu-şi prea găsesc locul în momentul când îmbraci ţinută oficială. În declaraţia domnie sale sunt câteva
„scăpări” în ce-l priveşte pe scriitorul Dan Lungu. De puţin timp prozatorul botoşănean ocupă funcţia de director al Muzeului Literaturii Române-Iaşi, fiind în acelaşi timp şi conferenţiar la catedra de sociologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, nicidecum nu este directorul Filialei Uniunii Scriitorilor Iaşi. Preşedintele filialei moldave este poetul şi eseistul Cassian Maria Spiridon. E drept, şi domnia sa are legături strânse cu aceste ţinuturi. Suntem botoşăneni, patriotismul local uneori dă bine, cu toţii trebuie să fim mândri pentru realizările unor oameni plecaţi de pe aceste meleaguri, dar parcă adevărul are mai multă importanţă. Domnul Viorel Iliuţă afirmă că Dan Lungu este
„cel mai tradus scriitor român în străinătate şi cu un scriitor din Bucureşti”. Da, Dan Lungu este într-adevăr unul dintre cei mai traduşi scriitori români contemporani, iar scriitorul de la Bucureşti căruia domnul viceprimar i-a uitat numele este Mircea Cărtărescu, cel care a fost foarte aproape anul trecut de obţinerea Premiului Nobel. La fel de traduşi precum cei doi sunt şi alţi zeci de scriitori, vreau să-i amintesc doar pe Gabriela Adameşteanu, Florina Ilis, Doina Ruşti, Radu Aldulescu, Ioan Groşan, Florian Filip,Nichita Danilov, Petre Cimpoieşu. Dan Lungu e un prozator remarcabil, i-am citit cam toate cărţile, am şi scris în diverse reviste literare despre romanele sale, chiar şi despre volumul de povestiri „ Băieţi de gaşcă” la care fac referire în acest text.
Am să mă opresc asupra unui scurt fragment dintr-o povestire de Dan Lungu care bate bine cu atmosfera din gaşca liberalilor botoşăneni, din care face parte şi domnul viceprimar. Deh, băieţi de gaşcă sunt peste tot pe scena politică! E posibil ca mulţi dintre cititorii noştri să facă unele asemănări între
personajele fantastice ale prozatorului botoşănean şi unii dintre politicienii votaţi pe 9 decembrie. Spre a vă veni în ajutor pentru recunoaşterea lor, voi face , pe final, o simplă precizare:
Era un balaur bun şi blând, dar care noaptea nu dormea în oraş, ci pe un imaş de la margine. Asta fiindcă avea polipi şi sforăia aşa de tare, că ar fi spart geamurile la oameni. Şi în tinereţe, îţi imaginezi, la atîtea capete sforăia şi mai tare... El era foarte iubit de oameni, dar mai ales de copii . Că în aşa fel l-a făcut Dumnezeu pe balaurul ăsta, că în loc de pipi făcea suc şi în loc de caca făcea bombonele. De aceea copiii roiau pe lîngă el. Toţi aveau cîte o sticluţă la ei, gata să stea la coadă să o umple cu pipi de balaur. Şi o punguţă, pentru bombonele. Era cel mai curat suc din lume, fără pic de chimicale. Şi cele mai dulci şi mai neotrăvitoare bombonele din lume. Se încăierau copiii de la ele. Numai că, într-o zi, balaurul nostru a dispărut. Cu toţii au crezut că-i bolnav. L-au căutat pe imaş, dar nu era nicăieri. Atunci s-a zvonit că l-ar fi luat un om rău, care voia să se privatizeze, să-şi facă o fabrică de sucuri şi bombonele. Îi dădea la balaur iarbă şi apă, ca la vacă, şi scotea numai bunătăţuri. Copiii s-au adunat într-o ceată şi au început să-l caute tot oraşul. Mai ales prin subsoluri, pe unde umblă oamenii răi. Dar, oricît s-au străduit ei, nu l-au dibuit pe hoţoman, care era mai şmecher ca ei. Pînă la urmă, balaurul s-a salvat singur. Fiindcă, de supărare, nu voia să mănînce nimic şi nici să bea nimic... Aşa că omul rău nu avea ce să vîndă şi i-a dat drumul. Şi toţi copiii au fost fericiţi că au fost aşa de curajoşi şi că puteau umbla iar după balaurul cel moşneag...
PS. Imaginaţi-vă balaurul în persoana liderului liberalilor botoşăneni iar copiii fiind trepăduşii din jurul lui, nu-i nevoie să-i numesc, sunt cei ce-i duc trena zi de zi.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanii, eroi pentru Verginel,Costel&Viorel: nemţi ţintaşi&mă bucur că-s probleme în ţară
Sorescu şi Grigoraş, cei mai votaţi vicepreşedinţi – LISTA BPL al PNL Botoşani
