Şi-a rostuit viaţa doar prin cuvânt. În numele lui a suferit şi-a plâns, şi-a învelit destinul în metaforă pentru a trece mai uşor prin viforul vieţii, n-a catadicsit să se ia la trântă cu ipochimenii care-i consideră pe poeţi simple „mâncători de cuvinte” sau „câini ai nimănui ce latră la nimeni” aplicându-le corecţii dure şi argumentate

Nu o dată am stat la un pahar de viaţă dulce - amăruie cu poetul şi prietenul meu de peste 35 de ani, Gellu Dorian. Şi iaca, mi-a luat-o înainte, s-a hotărât, acum în miez de toamnă, când melancolia se plimbă dezlegată pe străzi, foşnind ruginiul divin prin sufletele pustii, să-şi ia inima în dinţi şi să bată sfios la uşa timpului întrebându-se retoric cu ce s-a ales în cei şaizeci de ani pământeni. Poezia, delicată şi îmbietoare, l-a poftit să ia loc la o masa plină cu exact şaizeci de pahare de viaţă, să deguste pe îndelete licoarea amintirilor. N-a avut încotro, s-a aşezat la masă, în locul cel mai discret din local, nu cumva să fie deranjat de privirile flămânde ale consumatorilor de rând, şi-a tras o pată de cer învolburat deasupra capului, să-i ţină inspiraţia trează, provocându-şi apoi sinele la un dialog sincer şi limpede. De sub pleoapa timpului au început să năvălească o mare bogăţie de amintiri ce-au trecut să mărşăluiască victorioase printre cuvintele ce se cereau scrise.
CITEŞTE ŞI:
INTERVIU Gellu Dorian : Eminescu la 39 de ani avea o singură carte de poezie
Pentru a vedea ce-a ieşit, puteţi citit extraordinarul volum de versuri: „Şaizeci de pahare la o masă”, carte apărută de curând la Editura „Cartea Românească”. Nu este o carte a bilanţului, este un remember liric, e picătura ce umple paharul poeziei sale. Pentru Gellu cuvântul însemnă destin; casă şi vis, melancolie şi tristeţe, durere, suferinţă şi bucurii. S-a despovărat de necazuri sub adierea cuvântului, a iubit sub flacăra cuvântului, şi-a tămăduit sufletul la umbra lui, când a fost sleit de puteri s-a odihnit aplecându-se peste cuvintele confraţilor. Şi-a rostuit viaţa doar prin cuvânt. În numele lui a suferit şi-a plâns, şi-a învelit destinul în metaforă pentru a trece mai uşor prin viforul vieţii, n-a catadicsit să se ia la trântă cu ipochimenii care-i consideră pe poeţi simple „mâncători de cuvinte” sau „câini ai nimănui ce latră la nimeni” aplicându-le corecţii dure şi argumentate. De câte ori a fost muşcat de invidioşi, le-a răspuns prin cuvânt, oferindu-le o carte de versuri sau un roman.
CITEŞTE ŞI:
FLASH INTERVIU Gellu Dorian debut în teatru : Exact miza pe care eroul antic a acceptă
Şi cum dacă dragoste nu e, nimic nu e, aşa că am să vă las să meditaţi în faţa celui de-a patruzeci şi patrulea pahar de la masa lui Gellu Dorian, pe care i-l oferă Marianei: „În aceeaşi cămaşă mă îmbrac zilnic cu mâinile tale,  / de aceeaşi cămaşă mă dezbracă zilnic aceleaşi mâini, / trupul meu ostenit se lasă în mâinile tale neostenite, / rănile lui sunt flori uscate în mii de carouri, / sângele meu e un susur ascuns sub piele / prin nişte pârâiaşe pe care le învolburează / până ce peştişorul auriu sare în palmele tale / şi se face nevăzut -/ când mă trezesc, toate apele sunt în afara malurilor, / locuiesc într-o cruce din care ies în cer / ca printr-o curte din care toţi au fugit /îmbrăcaţi în aceeaşi cămaşă / pe care numai tu o dezbraci / să mă învii din ea încă o dată…”
La mulţi ani, prietene!
Lucian ALECSA