În ianuarie 1859, în Moldova pe 5/17 ianuarie, iar pe 24 în Ţara Românească, Alexandru Ioan Cuza  a fost ales domn în cele două Principate române. Merită menţionat faptul că alegerea marelui domnitor la Bucureşti a avut loc sub o puternică presiune populară

Unirea de la 24 ianuarie 1859 a fost poate primul gest marcant al  diplomaţiei valahe. Mişcarea revoluţionară de la 1848 din ţările române, plus unirea vamală dintre Moldova şi Ţara Românească, ce-a avut loc în acelaşi an, au impulsionat  schimburile comerciale şi culturale  între cele două provincii româneşti, au trezit conştiinţele românilor dintr-o partea şi alta a Milcovului. De altfel, deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil Unirii, dar lucrul cel mai importat l-a constituit voinţa poporului şi disponibilitatea intelectualilor din cele două provincii de a aduna suflarea românească sub un trup comun, chiar dacă încă ciuntit şi plin de cicatrice până la „marea întregire” de la 1Decembrie 1918. Conştiinţa etnică a grăbit desăvârşirea Unirii, Milcovul nu ajunsese decât o barieră fictivă în interiorul aceluiaşi întreg spiritual, în cele două trupuri bătea aceeaşi inimă.
Ce-i drept, mici disonanţe de opinii au existat, separatiştii moldoveni prin  Nicolae Istrate, Gheorghe Asachi şi Costache Negruzzi simţeau un real pericol în unire prin decăderea oraşului Iaşi odată cu mutarea capitalei la Bucureşti, în  cele din urmă vocea mulţimii şi conştiinţa de neam au avut câştig de cauză.  Meritul principal l-au avut intelectualii unionişti adunaţi în jurul lui Mihail Kogâlniceanu, Vasile Alecsandri şi Alexandru Ioan Cuza. În ianuarie 1859, în Moldova pe 5/17 ianuarie, iar pe 24 în Ţara Românească, Alexandru Ioan Cuza  a fost ales domn în cele două Principate române. Merită menţionat faptul că alegerea marelui domnitor la Bucureşti a avut loc sub o puternică presiune populară. Odată înfăptuit, statul unitar român avea nevoie şi de recunoaşterea marilor puteri, aici a intrat în joc abilitatea diplomaţiei noastre, este pentru prima oară când reprezentanţii poporului vorbesc aceeaşi limbă, fiind înflăcăraţi de aceleaşi idealuri. Poarta Otomană şi Austria considerau gestul românilor drept o încălcare gravă a Convenţiei de la Paris. Demersurile diplomatice ale apropiaţilor lui Alexandru Ioan Cuza , în frunte cu Costache Negri, au dus la recunoaştere Unirii de către marele Puteri, astfel că pe 5/13 aprilie 1859, la cea de-a doua şedinţă a Conferinţei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia recunosc alegerile din cele două provincii. Mihai Eminescu îl caracteriza pe Costache Negri ca fiind „unul dintre cei mai nobili bărbaţi ai românilor , care reprezenta cel mai curat naţionalism şi mai dezinteresat caracter.”
Din acel moment am căpătat un alt profil ca naţie, reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza,  cât şi fermitatea acestuia în materializarea lor, au dus la modernizarea ţării. Venirea pe tronul Principatelor Unite a lui CaroI I a făcut din Unire un act ireversibil, pe 1 iunie 1866 este ziua eliberării actului de naşterii al României în mod constituţional. Un alt moment crucial pentru istoria noastră îl reprezintă anul 1877, cucerirea independenţei.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Unirea marcată de tineri cu steaguri şi pancarte : Basarabia e România – FOTOGALERIE