În ultimul timp, în PDL, doar Sebastian Lăzăroiu cânta la pian, în rest dăm doar de trompetişti, ţambalagii, doi-trei pe la percuţie şi foarte mulţi urechişti, nişte amatori cu ifose de dirijori. Până nu demult a mai apăsat pe clapele pianului, şi chiar profesionist, europarlamentarul Cristian Preda, numai că ai lui colegi l-au fript imediat la mânuţe determinându-l să se retragă. În ultimele cinci luni Sebi de la Muncă a cântat simultan mai multe partituri; şi pe cea de analist politic şi pe cea de ministru, încercând să creeze o stare de confuzie asupra crizei care muşcă România din toate părţile, gurile rele spun că asta ar fi fost indicaţia capelmaistrului de la Cotroceni. În minţile celor mai mulţi dintre colegi a creat o confuzie totală, pe când greii partidului s-au simţit lezaţi de atitudinea ministrului considerându-l un Gică-Contra, până şi susţinătoarea lui de toate zilele Elena Udrea l-a lăsat din braţe. Sunt tentat să cred că Sebastian Lăzăroiu a murit ca orice pasăre pe propriile ciripituri, declaraţiile domniei sale au fost considerate toxice şi vătămătoare pentru imaginea partidului. Dar care partid? Să nu uităm, consilierul lui Traian Băsescu n-a fost nici o secundă înregimentat în PDL. Probabil că de aici a plecat şi întreaga frisonare a greilor portocalii: cum îşi permite să evidenţieze bârnele din ochii lui Boc, când de fapt el nu are nici o cădere politică ca să comită asemenea remarce?
Cel mai vehement dintre cei care i-au sărit la beregată lui Sebastian Lăzăroiu a fost nimeni altul decât bistriţeanul Ioan Olteanu, cel cu broscoiul în gât. Se spune că încă de când au fost repartizate ministerele pe zone de influenţă de către Boc, acest minister ar fi fost sub privirea secretarului general al PDL-ului, numai că n-a prea avut norocul să-l controleze prea mult, imediat după demiterea lui Ioan Nelu Botiş, pentru niscai escrocherii, preşedintele Traian Băsescu şi-a trimis el om la Muncă. Baronii partidului au înghiţit în sec, dar fără a căsca guriţele de teama de a nu fi puşi la colţ pe coji de nucă de mai marele politicii portocalii. Dar uite c-a venit şi „ziua dreptăţii” şi Lăzăroiu a fost îndepărtat. Ce-i drept, dintr-un soi de cinism, şi-a muşcat în dese rânduri colegii.
Mă miră faptul că însuşi premierul Emil Boc a cedat în faţa greilor, până acum nici nu respira fără acceptul lui Traian Băsescu, cred că de data asta a cedat mult prea uşor, de asemenea, am văzut-o revoltată şi pe şefa deputaţilor, Roberta Anastase, şi ea o fidelă a bâzâiturilor cotroceneşti. Un lucru greu de înţeles a fost atitudinea uşor zeflemitoare şi adânc politică a lui Sever Voinescu, considerat un luptător destoinic împotriva anchilozării partidului. Dar cum şi trădarea se poartă în politică, îi acceptăm opţiunea. Concluzia: greu la deal cu boci bătrâni.
Lucian ALECSA
