Ca la noi, la nimenea. Nu c-am fi originali în ceea ce facem, ci suntem un popor extrem de inventiv, mai ales când vine vorba de lucruri negative: suntem primii în a ne şopârli printre articole de lege, dăm tot felul de interpretări la care legiuitorul nici n-a visat, de multe ori ne furăm singuri căciula spre a ne satisface… micile pofte şi, nu în ultimul rând, ne spălăm pe mâini când vine vorba de vreo răspundere civică. Şi nu de ieri, de azi, ci de când ne ştim, cu toate astea am ieşit din vâltoarea istoriei doar un pic ameţiţi, dar nu într-atât încât să clacăm la primul obstacol.
Nici bine n-am făcut ochi după acea tranziţie de aproape două decenii, iaca, am fost pocniţi de criză. De vreo trei anişori înfulecăm fără discernământ vrăjelile şi gogoşile portocaliilor şi continuăm să-i privim ca pe nişte salvatori ai neamului. Cu toate greutăţile, din hoţie ne-am făcut o marcă, iar minciuna ne-a fost şi ne este emblemă, în occident se spune că-n România dacă nu minţi, nu te crede nimeni. Cred că prea mult nu se exagerează, suntem ţara cea mai coruptă din spaţiul Uniunii Europeane, în care instituţiile statului răspund de cele mai multe ori doar impulsurilor politice. Justiţia, doar din «haşti în paşti», mai scoate  la suprafaţă câte un corupt, iar când e pe cale de a fi dovedit, brusc dau mâna aleşii neamului, indiferent de culoare politică, şi fac un cordon de protecţie în jurul individului. Pe scena politică au pătruns tot felul de indivizi al căror ţel nu este acela de-a scoate ţara din marasmul crizei şi subdezvoltării, ci de a-şi umple teşcherelele şi de-a tuşa şi mai abitir crochiul corupţiei. Nu este ins care să fi trecut prin politică şi să nu fie astăzi miliardar. Singurul principiu de viaţă pentru alesul neamului este: interesul poartă fesul. Priviţi spre foştii şi actualii parlamentari de Botoşani, nu este unul să nu aibă cel puţin o vilă,  o «căsuţă»  de vacanţă sau vreo două-trei apartamente.
Vocabularul politicianului român are conotaţii abjecte în orice condiţii, chiar dacă uneori se exprimă doar gestic. Dacă îi întrebi pe aceşti indivizi cum de-au reuşit să adune atâta amar de avere într-un timp atât de scurt, vei primi cele mai obraznice răspunsuri, gen : «le am moştenire de la unchi, mătuşi şi părinţi» sau « am muncit pe brânci făcând foame doar spre a intra în rând cu lumea bună».  Măi să fie ! Unii chiar îţi întorc spatele aruncându-ţi printre dinţi şi câteva înjurături birjăreşti. Cică politică e mai periculoasă decât tumora, atacă până şi ultima celulă, te lasă şi fără bun simţ.
Lucian ALECSA