După ce Traian Băsescu a ieşit preşedinte şi Emil Boc a pus mâna pe Palatul Victoria am trăit speranţă că pedeliştii, cu mic cu mare, vor încerca să facă puţină ordine în această ţară şi că-i vor ciurui, fără mustrări de conştiinţă, pe corupţi şi pe incompetenţi. Dar, iaca, m-am înşelat amarnic. Pe zi ce trece sunt tot mai dezamăgit de portocalii, cu nimic nu se deosebesc de cei care au fost la guvernare înaintea lor, ba din contra , în ultimul timp mi se par chiar mai agresivi şi nesimţiţi, iar partidul e tot mai mic în ochii electoratului. Vorba unui prieten: „portocaliul nu dispare, ci doar se descompune şi miroase tot mai urât, precum c…”. E bine să nu batem câmpii şi să tragem voalul politic de pe faţa adevărului şi să-l privim în ochi.
Ştim foarte bine că una din practicele nesănătoase ale democraţiei, şi nu numai de la noi, este ca partidul de guvernământ să-şi numească în funcţiile de conducere oameni de partid. Ei bine, poate că n-ar fi malignă această boală dacă în această ecuaţie ar funcţiona şi criteriul competenţei, dar cum societatea românească nu este pregătită să suporte aşa ceva, politicienii noştri merg pe un cu totul alt principiu: cine-i bun în gură, e tare şi-n… măciucă (a se citi „sceptru de conducător”). Ei bine, nimic mai fals!
Să trecem la lucruri concrete. La AJOFM Botoşani a fost trambulinizat în funcţia de director un anume Şologon Sorin, copia fidelă a lui Zaroni (ştiţi la ce troglodit al anilor ’40 din secolul trecut mă refer), un individ cu ligamentul vorbirii fracturat pe la jumătatea fiecărei propoziţii, fie că-i simplă sau dezvoltată, şi cu apucături de cocălar sadea. Nu cu mult timp în urmă, fiind deranjat de întrebările unei ziariste s-a dedat la tot felul de afirmaţii mitocăneşti, ba mai mult, şi-a permis ca la telefon s-o ameninţe cu bătaia, cică asta se va întâmpla când nu va mai fi director. Cum era de aşteptat, individul nu şi-a cerut scuze, are mintea prea plată şi nu-i nici un „pericol” ca ridurile conştiinţei să-l tragă de atenţie, iar singurul neuron din posesie îi antrenează doar instinctele şi prostia. Nu-i de mirare, aceeaşi atitudine rebarbativă o are faţă de majoritatea colegilor de serviciu. De când e director n-a catadicsit nici un minut să nu-şi bage falangele în buzunarul statului. A fost prins cu mâţa în sac, i s-au arătat petele de pe blană, numai că ai lui colegi de partid îl apără în continuare din tot rărunchii, cu siguranţă, la mijloc e un reflex politic condiţionat de ceva mălai decartat.
Nu mă aşteptam ca reprezentantul guvernului în teritoriu să ţină de şase la matrapazlâcurile acestui sfertodoct. Probabil că d-lor au multe în comun, de un singur lucru sunt însă sigur, ambii îşi alimentează discursurile din zona mitocănismului. Mai ştii, poate mă înşel şi dl. prefect îl susţine pe individ pentru un scop nobil, doreşte să-l împiedice a-şi pune în practică ameninţarea faţă de d-na ziaristă. Am tras cu ochiul în presă şi-am sesizat că şi doctorul în genuflexiuni fizice şi politice se arată deranjat de atitudinea celor ce încearcă destabilizarea partidului şi se iau pe nepusă masă de directorii portocalii. Voi încheia acest text parafrazând câteva versuri celebre spre a le da o temă de meditaţie portocaliilor :
”aşa-i soarta viţelului mărunt /să stea la poarta boului niţel mai mult / să mugească în neştire şi să-i care fân / până o să înţeleagă cine-i de fapt stăpân”. No, aşa-i în politică d-lor directori!
Lucian ALECSA
