Nu trebuie uitat faptul că frânghia pe care face el asemenea acrobaţii politice trece pe lângă grumazul fiecărui român şi oricând poate lua forma unui juvăţ. Ciudat lucru, de câte ori a făcut câte o mişcare mai primejdioasă tot de atâtea ori s-au repezit românaşii şi i-au ţinut plasa salvându-l de la dezastru
Electoratul a confirmat, Victor Ponta este un maestru în arta acrobaţiei politice, e mult peste prietenul şi colegul său de Uniune Social Liberală, Crin Antonescu, şi chiar mult mai abil decât felinul politician Dan Voiculescu. Când i s-a dat mandatul, cu aproximativ şapte luni în urmă, puţini au fost cei care au crezut în calităţile lui de echilibrist, mulţi l-au privit ca pe o victimă a orgoliului său nemăsurat. E drept, în faţă a avut şi un public neatent care nu i-a amendat ezitările şi nici amatorismul mişcărilor. De cum a preluat mandatul a şi fost lovit în plex de-un plagiat grosolan, nici că i-a pasat, s-a prefăcut imun la astfel de ”impulsuri neserioase”, păstrându-şi nervii tari. Când a simţit că gluma se îngroaşă şi toţi ochii sunt aţintiţi spre el a scos din pălărie un iepuraş drăgălaş, cu ochi albaştri şi somnoros nevoie mare, pe care l-a plantat la Palatul Cotroceni obligându-l să rostească vrute şi nevrute, numai bazaconii, spre a capta atenţia celor din jur şi a paraliza adevărul despre el. În acele momente de bulibăşeală de masă a pregătit următoarea mişcarea, şi tot aşa din minciună în minciună a creat în mintea românului o mare harababură. Unde mai pui că pentru iluziile induse în minţile noastre a primit după fiecare scenă ropote de aplauze. În faţa europenilor a făcut tot felul de fandări de limbaj zăpăcindu-i de tot pe bieţii oameni. Liderii lumii nici astăzi nu ştiu de au în faţă un premier, un om responsabil, sau un acrobat politic tupeist şi mincinos ce vrea să întoarcă propria lui ţară pe dos. Nu trebuie uitat faptul că frânghia pe care face el asemenea acrobaţii politice trece pe lângă grumazul fiecărui român şi oricând poate lua forma unui juvăţ. Ciudat lucru, de câte ori a făcut câte o mişcare mai primejdioasă tot de atâtea ori s-au repezit românaşii şi i-au ţinut plasa salvându-l de la dezastru. În cele şapte luni de spectacol pe nervii noştri n-a căzut niciodată în gol. Unde mai pui că la spectacolul de pe 9 decembrie, cu participarea întregului popor, a fost confirmat aproape în unanimitate ca maestru de necontestat al politicii dâmboviţene.
Anul 2013 va fi unul mai mult decât greu pentru el, orice pas greşit îl poate costa credibilitatea, este de ajuns să dea o singură dată cu fundul de pământ că nu-l va mai putea ridica nimeni, va curge multă apă pe Dunăre până se va găsi cineva să-i spele păcatele. Orice neatenţie, orice giumbuşluc politic, poate deveni catastrofal pentru el şi pentru întreaga naţiune.
În cele şapte luni de circ politic românul a înfulecat din plin iluzii, şi poate că aveam nevoie şi de asemenea gogoşi râncede după patru ani de chiorăituri de maţe generate de guvernarea pedelistă, rămâne să vedem ce noi numere de echilibristică ne va servi Victor Ponta în cel de-al doilea mandat de premier. La prima vedere văd c-a respectat întru-totul doleanţele electoratului uselist, şi-a tras vreo doi miniştri cu dosare penale, câţiva incompetenţi şi vreo doi securişti. Zăpada le-a dat primul test, s-au dovedit a fi amatori. Abia acum va fi monitorizat cu atenţie, orice minciună se va întoarce cu-o forţă înzecită împotriva lui, tragic este că şi fiecare românaş în parte va avea de suferit.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Nebuloasă cu demiterea prefectului: Ponta încă supărat a trecut la analiză
SCRIE SCRIITORUL de mayași și 2 cowboy de Botoșani : Românii, mai mayaşi decât mayaşii