Individul n-ar fi făcut decât să îngrădească dreptul pacientului de a-şi alege furnizorul de servicii medicale. După ce mass-media a provocat câteva dezbateri ceva mai zgomotoase, premierul l-a chemat la raport pe Eugen Nicolaescu ordonându-i sec: ”La loc comanda!”
Dacă primul Guvern Ponta avea în faţă doar şapte luni de domnie (cât o sarcină prematură), poate că de aceea şi-a putut permite unele derapaje (e drept, au fost cam multe!), nu aceeaşi atitudine ar trebui s-o adopte şi actualul Guvern Ponta. Orice pas greşit ne poate duce spre prăpastie. Pe timpul campaniei, useliştii nu s-au sfiit să promită lapte şi miere, e timpul să-şi respecte cel puţin 50% din promisiunile electorale. După cum au pornit, momentul mult aşteptat va coincide cu paştele cailor, deja miniştrii au început să calce în străchini. Românaşii au votat USL-ul pentru a scăpa de grija zilei de mâine şi nu pentru a primi „pesmeţi muiaţi” de la politicieni, de aceea merită trataţi cu mai mult respect. E clar, am luat hapul, trupa lui Victor Ponta e ca un tanc sovietic ce calcă fără milă peste speranţele noastre. Am pornit la drum în noul an deja înfrânţi: cu facturile la gaz şi la curent mărite, cu un deficit bugetar în alertă, cu locurile de muncă blocate, cu aceleaşi salarii şi cu o creştere a pensiei cu valoarea a trei pachete de ţigări. De cum s-au instalat la Palatul Victoria guvernanţii o ţin numai în bâlbâieli şi jocuri de culise.
Spre a nu fi acuzat de subiectivism puteţi formula fiecare dintre dumneavoastră câte o concluzie în ceea ce priveşte atitudinea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolaescu. Fostul contabil de CAP s-a gândit să-şi facă simţită prezenţa iniţiind o ordonanţă prin care să sisteze finanţarea serviciilor medicale din sistemul privat, rămânând să primească asistenţă financiară de la buget numai clinicile şi spitalele publice. Individul n-ar fi făcut decât să îngrădească dreptul pacientului de a-şi alege furnizorul de servicii medicale. După ce mass-media a provocat câteva dezbateri ceva mai zgomotoase, premierul l-a chemat la raport pe Eugen Nicolaescu ordonându-i sec: ”La loc comanda!”. Resemnat, ministrul a cerut de îndată o consultaţie amănunţită la doctorul Arafat spre a-i stabili diagnosticul. Suferă, ca mai toţi politicienii, de incompetenţă cronică, aspect sesizat şi reiterat şi de reprezentanţii FMI ce se află în negocieri la Bucureşti.
Nici Relu Fenechiu n-a avut un început de mandat prea liniştit, nu vă gândiţi că bulibaşa Ferdinand Stănescu din Ciurea i-ar fi cerut vreun rest de plată în urma livrării de transformatoare ruginite, este vorba despre greva ceferiştilor ce-a paralizat transportul feroviar din întreaga ţară pentru două ore. De îndată a umblat la cutia cu momeli şi promisiuni liniştindu-i pe nemulţumiţi, dar starea de tensiune încă persistă în acest minister. Acarul Păun a fost găsit, e vorba despre directorul CFR Călători, Ştefan Roşanu, care a şi fost eliberat din funcţie. O altă situaţie, şi mai penibilă, o are în prim plan pe d-na Ecaterina Andronescu. Pe ultima sută de metri Abramburica învăţământului românesc a dat o ordonanţă prin care se angajează să salveze de la faliment universităţile particulare, gen Spiru Haret. Poate că lucrurile ar fi trecut neobservate dacă la mijloc nu s-ar fi aflat vreo 40 de mii cadre didactice ce abia îşi mai trag sufletul de sărăcie. Cică toţi învăţătorii, învăţătoarele şi educatoarele cu studii medii sunt obligaţi să urmeze studii superioare pentru a mai putea rămâne la catedră.
Despre Victor Ponta ce să mai spunem, nu ştie decât să ordone şi să bată pasul pe loc şi din când în când să copieze câte o lucrare de doctorat sau câte un plan de guvernare.
Lucian ALECSA
CITEȘTE ȘI:
SCRIE SCRIITORUL: Ignoranţa, cea mai agresivă maladie a spiritului