În sfârşit, mai marii USL-ului s-au hotărât să facă publice sondajele celor două partide, acestea având ca scop principal „fotografierea” poziţiilor celor două formaţiuni în cadrul alianţei spre o împărţire echitabilă a zonele de influenţă în vederea viitoarelor alegeri. De la prima ochire pot spune că „fotografiile” par retuşate în laboratoarele celor două partide, era de aşteptat ştiind faptul că firmele care le-au prelucrat sunt apropiate celor doi lideri politici. După rezultat putem spune că ne îndreptăm cu paşi repezi către un partid unic. Acum vreo trei ani, tot astfel de sondaje îi poziţionau în lupta pentru Cotroceni pe primele două locuri pe Mircea Geoană şi pe Crin Antonescu, în final realitatea a fost cu totul alta. Primul lucru ciudat care mi-a atras atenţia este folosirea aritmeticii primare în exprimarea întregului, adică d-lor adună procentele PSD cu procentele PNL spre aflarea procentului USL. Păi, asta aduce mai mult a gândire de precupeţi şi nu de profesionişti, stau şi mă întreb cum de cei care au „comis” aceste sondaje sunt aşa siguri că simpatizanţii PNL-ului „in corpore” vor vota cu USL-ul şi că toţi social democraţii lui Ponta se aruncă orbeşte în săgeata liberală. Dar pentru liniştea celor doi lideri, totu-i posibil, sper că atât Crin Antonescu cât şi Victor Ponta vor avea cu ce se delecta în această vacanţă parlamentară.
Dar să trecem şi la oile noastre, să tragem cu ochiul pe sondaje şi să vedem ce-i în judeţ la noi. Se anunţă vremuri tulbure, e posibil ca peste doi ani, fără a fi supuşi vreunei regionalizări dictate de la centru, judeţul nostru să-şi schimbe titulatura în „staul” uselist. Da, nu-i nici o glumă, sondajele anunţă ca iminentă alegerea oierului Florin Ţurcanu în fruntea judeţului. Se spune că-n acest caz Ionică Nechifor, preşedintele Moldoovis, va primi în dar, pentru loialitatea de care a dat dovadă faţă de caprinele şi ovinele judeţului, funcţia de prefect. Resemnat, pesedistul Ghiţă Marcu s-ar mulţumi cu încă un mandat de senator.
Tot aceste sondaje îl dau mai mult ca sigur viitor primar de municipiu pe liberalo-pesedistul Gabriel Oprişan. Sunt convins, nici lui nu-i vine să creadă, dar te poţi pune cu specialiştii? Dacă sunt plătiţi bine, te pot gonflabiliza cât ai zice peşte. Să nu uităm, doctorul a mai avut vreo două tentative de intrare în prim planul politicii botoşănene numai că electoratul nu l-a prea vrut. Spre a găsi o scuză lipsei de profesionalism ale celor implicaţi în sondaj înclin să cred că subiecţii intervievaţi n-au fost decât pacienţii spitalului al cărui manager general este chiar dl. doctor Oprişan. Nici la paştele cailor un asemenea personaj nu va putea lua administraţia din mâinile actualului primar, care, precum se vede, lasă ceva în urmă, pe zi ce trece se schimbă fizionomia municipiului.
Vorba unui hâtru: dacă-i sondaj, bal să fie!
Lucian ALECSA