«M-a surprins atitudinea domniei sale de a trece în derizoriu faptul că verişorul său, Florin Egner, a fost turnător la Securitate. Vorba unui amic comun care-i cunoaşte de ceva anişori pe cei doi săvineni: corb la corb nu-şi scoate ochii»
Sloganul de mai sus nu-i o simplă strigare auzită pe arena municipală în timpul unui meci de fotbal, ci un adevăr care s-a vrut a fi doar o şuşoteală politică, dar care a ajuns o evidenţă. Până a câştiga USL-ul alegerile
inginerul Mihai Tincu îşi vedea de… confecţiile lui, delimitându-se de viaţa politică a urbei. Domnia sa era perceput ca un om împlinit, atât sub aspect profesional, dar mai ales material, a cărui avere adunată după 1990 echivalează cu PIB-ul pe un an al oraşului său de baştină, Săveni. Încercări de a fi racolat, mai ales în preajma campaniilor electorale, au existat din partea tuturor partidelor. N-a cedat. Spre stupefacţia multora, în 2012 dl Mihai Tincu s-a gândit ca n-ar strica să împărtăşească din experienţa sa managerială în spaţiul administraţiei locale. De cum şi-a manifestat intenţia a şi fost uns consilier onorific al celui care, dintr-o gafă monumentală a botoşănenilor, a ieşit primar. Din acea clipă domnia sa respiră acelaşi aer cu
Ovidiu Portariuc, între cei doi s-a stabilit o relaţie maestru–discipol, vorba aia: nimic nu mişcă-n
Primărie, fără ca
maestrul Tincu să ştie.
Şi uite aşa uşor-uşor ridurile marelui înţelept de Cacaina au început să devină vizibile; pe lângă aroganţă, de care toată lumea ştie, i-au ieşit la suprafaţă şi multe alte hachiţe, bine edulcorate atâta timp cât a fost doar „rege al confecţiilor din judeţ”. E ştiut faptul că viaţa politică aruncă la suprafaţă precum o mare agitată toată mizeria din adâncuri. Cu tot vulpismul de care dă dovadă,
dl Mihai Tincu n-a mai reuşit să ţină ascunsă
„acneea de caracter” de care suferă, aşa am aflat că singurul său ţel în viaţă a fost să scoată bani şi din piatră seacă uitând de cele mai multe ori de unde a plecat, dar, şi mai grav, ignorându-şi aproapele. M-a surprins atitudinea domniei sale de a trece în derizoriu faptul că verişorul său,
Florin Egner, a fost turnător la Securitate. Vorba unui amic comun care-i cunoaşte de ceva anişori pe cei doi săvineni: corb la corb nu-şi scoate ochii. Cât despre învăţăturile lui către fiul său întru administraţie foarte puţine lucruri bune sunt de spus. Timp de un an au tot bătut pasul pe loc defilând în van şi huiduindu-l pe fostul primar. Asta da înţelepciune de maestru!
Să auzi şi să nu crezi,
dl Mihai Tincu a început să se burzuluiască şi în ce priveşte politica mare. Acum vrea explicaţii de la preşedintele statului privind referendumul de anul trecut. După al său calcul, ce bate perfect cu al Institutului Naţional de Statistică, doar până într-un punct, populaţia cu drept de vot în România ar fi de 16.269.839. Cum pentru demiterea lui Traian Băsescu s-au prezentat 7-8 milioane la vot, normal ar fi fost ca preşedintele să părăsească Palatul Cotroceni. Până aici logica
dlui Mihai Tincu este imbatabilă, numai că perversul a eludat din calcul o chestiune de aritmetică elementară, i-a radiat din socoteală pe românaşii plecaţi legal la muncă în străinătate şi care şi-au păstrat dreptul la vot. Şi nu-s puţini, peste 700 de mii. Cu ăia, populaţia cu drept de vot este de vreo 17 milioane. În concluzie, marele înţelept cu reflexe bolşevice a dat-o în bălării. Probabil că
managerul Mihai Tincu aşa procedează şi cu ai săi salariaţi, pe unii îi scoate din calcul când vine vorba să-i plătească. Nu ne mai miră nimic: la aşa maestru, aşa discipol!
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
De ce susţine Tincu un turnător la Zona Metropolitană? Păi e văru’său
