Nu voi recenza piesa de teatru cu acest titlu a lui Paul Everac, şi aşa e mediocră, voi face o scurtă analiză a rezultatului Conferinţei Judeţeane a PDL-ului. Ceea ce s-a întâmplat în sala “Mihai Eminescu” a Hotelului “Rapsodia” n-a fost departe de o piesă caragialiană; am avut Caţavenci, Tipăteşti, câteva Zoe şi chiar vreo doi -trei “ Pristanda”. Ce-i drept, de pierdut nu s-a pierdut nici o scrisoare, însă a fost vorba de o epistolă ceva mai delicată, cea a primarilor portocalii din judeţ, citită cu “ nerv” de primarul de Mitoc, Vasile Capotă. Concluzia domniei sale sună aşa: “ S-a făcut dreptate , intervine o stare de normalitate şi în partidul ăsta”.
Cum era de aşteptat Cătălin Flutur a ieşit preşedinte aproape în… deplinătatea voturilor, i-au lipsit trei voturi pentru a fi cel mai iubit fiu portocaliu al judeţului. Probabil că din teamă de a nu cădea alegerile în derizoriu dl. primar şi-a introdus în urnă un vot împotrivă. Cât despre celelate două voturi contra, ştim noi ce amprente… grafologice au!
Ei bine, primele surprize au apărut la funcţia de prim-vicepreşedinte, unde, cu adevărat, a fost o competiţie deschisă, pentru cele două locuri au fost patru candidaţi: doi primari şi doi parlamentari. Au ieşit învingători cei doi primari : Dumitru Chelariu de la Pomârla şi Constantin Pitorac de la Flămânzi. Nu ştiu cine a fost în spatele acestui scenariu şi nici cine a pus în scenă piesa, dar un lucru e cert, parlamentarii noştri au primit o lecţie dură, consecinţă a faptul că nu sunt deschişi unui dialog autentic cu nucleul magnetizator al partidului, cu cei care duc greul partidului pe timpul campaniilor electorale. După acest rezultat mulţi se vor bosumfla şi vor umbla cu buzele umflate, suspinând şi lamentându-se, pe la uşa lui Flutur, partidul va cunoaşte şi-un mic recul, totul e ca preşedintele să aibă abilitatea necesară să detensioneze atmosfera. Bineînţeles, vor exista şi «debranşări politce », deja doi membri de vază au pus ochii pe partidului lui Dan Diaconescu, preferă să fie otevişti decât a cincea roată la căruţa lui Boc. Şi poate că au dreptate. Cei doi deputaţi perdanţi cu greu îşi vor reveni după aceste croşee, deocamdată sunt în corzi, cu ochii bulbucaţi spre …Parlament. Cu siguranţă, nu vor mai pupa o nouă candidatură, cred că viaţa lor politică se va încheia odată cu aceast mandat.
Acum, după terminarea bâlciului, vreau să-l atenţionez pe deputatul Cătălin Buhăianu că ameninţările lui nu mi-au produs nici un resentiment, chiar îmi va fi mai puţin indiferent decât până acum. Aşa-i, politica uneori poate avea şi efecte halucinatorii asupra aceluia care o foloseşte doar ca o armă de atac!
Lucian ALECSA