Eminescu nici n-a existat
doar în minţile celor bolnavi de visare şi-a găsit culcuş
dar cum orice ficţiune o putem concretiza doar dacă insistăm asupra ei
plecăm de la premiza că el ar fi scris Luceafărul,
Scrisoarea I şi celelalte satire, şi chiar rugăciunea strămoşului nostru dac
Şi când tocmai se pregătea să mai tragă o mahorcă,
să mai bea o carafă cu vin
sau să mai ia la refec vreun politician de doi lei, mic şi crăcănat
cerul s-a deschis în faţa lui ca o umbrelă
n-a fugit de ispite, n-a vrut să fie zeu,
de asta şi-a pus capul în bătaia unei pietre plecată glonţ din mâna unui nebun
a îngurgitat mercur fără să dea socoteală vieţii şi nici prietenilor
s-a întins pe catafalc trăgându-şi singur cultucul sub cap
fără să-i ceară voie lui Maiorescu şi nici nevestei lui Slavici
a închis ochii înainte de a i se lipi pe buze ultimele bezele ale Veronicăi
nici de fratele Ion din Ţicău nu i-a pasat prea mult
doar că i-a prezis clipa întâlnirii în ceruri
în noapte de ajun, atunci pe când luna îi va zâmbi prin gheaţa ferestrei
Lui Eminescu i-a plăcut să fie un mort normal,
cu ochii închişi, neras şi cu părul vâlvoi
nu i-a păsat de propria-i existenţă, s-a interesat doar de alţii
abia acum se sinchiseşte de tot ce i se întâmplă
foamea noastră de legende îl doare la nesfârşit, îl atinge până-n stele
de câte ori i se pun coroane pe după gât
se simte anchilozat într-un fals şi frivol postdestin, se simte chircit în lărgime
nu poate căsca, nu poate să-şi întindă braţele şi nici picioarele
de suflet nici nu mai vorbesc, se folosesc alţii de el ca de un preş
dacă ar fi după ipochimeni, nici verbul nu i l-ar lăsa teafăr
cucoanele, mai ales cele sclifosite, îl imploră să le trimită scrisori de amor
copilaşii îşi doresc poezioare cu floricele albastre, nuferi şi îngeraşi
iar agenţii de vers, care-i urmăresc zilnic mişcările
îl întorc pe toate feţele,
îl răsucesc şi-i agită creieraşul ca pe o minge de ping-pong
încercând să scoată unt astral din el
singurii care nu vor nimic de la el, din contra,
nici nu vor să audă de numele lui, sunt politicieni
îl lasă în plata Domnului, să-şi vadă mai departe de veşnicie,
numai să nu-i deranjeze prea des
pentru cuminţenia lui, unii se opintesc şi-i mai atârnă câte o jerbă la ţintirim
sau pe unde apucă
la fel o fac fonfii, flecarii, patrioţii cu gura strâmbă, îi cântă-n strună
pe la tot felul de întâlniri oficiale, să facă impresie
umezind ale sale versuri prin urechi catifelate de cucoane despuiate
sau injectând trăncăneli deşarte în inimi de creduli sihaştri
Bădiţa Mihai, în nopţile cu lună plină, când vârcolacii îşi fac siesta
le mai răspunde greieraşilor, cântând duios din scripcă doine de chin şi jale
sub bolta rece a Veşniciei
cu bufniţele nopţii îşi împarte liniştea uitării,
în freamătul de codru, sub ocrotirea mării, în plânsetul de ape
îşi ţese din raze de luceferi zborul neîntrerupt.
CITEȘTE ȘI:
Laura cu țâțele mari și lăsate a înșfăcat premiul Eminescu după primul volum – VIDEO & GALERIE FOTO
