Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL de congres cu coaste rupte: Cuvinte oarbe şi nostalgii resuscitate
Întoarcerea ursului în bârlog, oricât de milostiv ar părea după atâtea încercări prin care a trecut în ultimul timp, reprezintă un pericol permanent pentru Victor Ponta. Se ştie, de fapt a şi recunoscut-o unul dintre greii de astăzi ai partidului, Robert Negoiţă, PSD-ul este urmaşul de sânge al PCR-ului, cele două partide au în comun doctrina marxist leninistă
Victor Ponta Ceausescu
Congresul PSD n-a adus nimic nou, s-a desfăşurat după un scenariu clişeic, scris cu zeci de ani în urmă, vorba lui Robert Negoiţă: Congresul PSD de astăzi seamănă foarte mult cu cel al PCR de odinioară, noi avem încă multe de învăţat de la comunişti. Asta ar fi prima nostalgie a celor prezenţi în sală. Cea de-a doua a fost prezenţa lui Adrian Năstase în mijlocul foştilor colegi şi bocitori. N-a existat vorbitor să nu-i aducă un mic omagiu fostului lor conducător iubit, au fost clipe când pe Bombonel era să-l podidească lacrimile. În luarea sa de cuvânt, Victor Ponta, înlocuitor şi urmaş fidel întru aroganţă,i-a mulţumit pentru tot ce-a făcut în decursul timpului pentru cariera lui profesională şi politică. De emoţii bietul premier a uitat să-i mulţumească şi pentru doctoratul pe care i l-a dat pe neve, adică pe necitite, doar pe criterii de gaşcă pesedistă. Prezenţa lui Adrian Năstase în sală a polarizat atenţia reprezentanţilor din mass-media asupra sa, ceea ce va ştirbi pe viitor imaginea lui Victor Ponta, atât în ţară, dar mai ales în afară. Presa străină de îndată a  consemnat gafa comisă la Congresul PSD, premierul n-a fost iertat nici de socialiştii europeni, care-i impută lejeritatea moralăcu care este tratat un condamnat penal şi care mai are la activ încă două dosare penale destul de grele. Unde mai pui că Adrian Năstase a ştiut să joace cât se poate de bine rolul de VIP politic, eclipsându-şi în permanenţă colegii din conducerea partidului, dându-le sfaturi şi indicându-le traseul pe care îl au de urmat, cu el sau fără el în conducere. Atenţie!, Adrian Năstase este încă sub condamnare, n-a fost nici graţiat şi nici achitat, este doar eliberat condiţionat. Sunt convins, minţile multor pesedişti, în momentul când i se aduceau tot felul de omagii, erau ocupate cu secvenţe din telenovela tentativei sale de suicid. Impulsurile subconştientului nu pot fi stopate nici prin voinţă şi nici în vreun alt mod, mai ales când actorul e în preajma ta.
Întoarcereaursului în bârlog, oricât de milostiv ar părea după atâtea încercări prin care a trecut în ultimul timp, reprezintă un pericol permanent pentru Victor Ponta. Se ştie, de fapt a şi recunoscut-o unul dintre greii de astăzi ai partidului, Robert Negoiţă, PSD-ul este urmaşul de sânge al PCR-ului, cele două partide au în comun doctrina marxist leninistă. Aplicarea acestei ideologii de către comunişti a fost catastrofală pentru umanitate, a născut sute de monştri, şi pe plaiurile dâmboviţene au fost câţiva, unul a fost prezent în sală, e vorba de matusalemicul Ion Iliescu, din al cărui ordin au murit sute de oameni nevinovaţi în timpul revoltei populare din decembrie 1989. E bine de reamintit că adepţii acestei teorii au tras rafale de aberaţii în direcţia lui Dumnezeu, pe arborele lor genealogic tronează maimuţa, sunt adepţii evoluţionismului agresiv. Nu întâmplător liderii lor nu au nici un Dumnezeu, se cred posesorii adevărului absolut, manifestându-se de cele mai multe ori fără pic de respect faţă de aproapele lor. Este de ajuns să priviţi spre comportamentul miniştrilor din Guvernul Ponta.
Singurii marcaţi negativ în urma deplasării la Bucureşti au fost pesediştii botoşăneni. Alegerea lui Andrei Dolineaschi în înalta funcţie de secretar general al partidului a fot amânată, iar la întoarcerea erau cât pe ce să-şi piardă un coleg, e vorba despre primarul de Curteşti, Dumitru Viţel, care s-a ales cu trei coaste rupte şi câteva leziuni în urma unui accident rutier petrecut în apropierea oraşului Focşani.
Rămâne să vedem cu ce se va alege românul după acest Congres, de promisiuni  s-a cam săturat, deja îi stau în gât.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 Primarul PSD accidentat după congres ar fi traversat alandala strada
Nici un candidat din Botoşani la congresul PSD, Dolineaschi mai stă o tură

SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
După ce-a fost ales, Klaus Iohannis a făcut un singur lucru bun: areîntregit imnul naţional. Nu-i nici o glumă! La Palatul Victoria, decând a ajuns Victor Ponta premier, „Deşteaptă-te, române!”, s-a intonatfără o strofă. Până şi cântăreţul Marcel Pavel a dezvăluit că a fostobligat de şefii PSD,  ca în faţa câtorva zeci de mii de români, peNaţional Arena, să mutileze imnul naţional.
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţimincinoşi şi deocheaţimâine anul se-nnoieştegogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
ESTE INFRICOSATOR CAT DE MULT SE ASEAMANA PSD CU PCR
24 aprilie 2013, 17:28
Alecsa,pana nu faci si tu macar Facultatea de insirat margele pe ata,sa nu-ti mai permiti sa vorbesti despre oameni care au facultati,au masterate si doctorate.Macar acum inainte de pensionare,sacrifica si tu cativa bani si fa o Facultate sa ai si tu o hartie pe care sa o pui in rama deasupra usii.De asemeni ar trebui sa nu mai mananci rahat despre comunisti,deoarece ai fost activist PCR si ei te-au facut cu salarii bune si fara sa ai nicio calificare.Poate doar cea de turnator.Nastase asa cum il mazgalesti tu,o sa ramana in Istoria Romaniei.Ministru de Externe,Prim-Ministru,Parlamentar,Profesor Universitar,pe cand tu nu ai fost,nu esti si nu vei fi nici macar la calcaiul lui,oricate laturi vei varsa.
24 aprilie 2013, 14:21
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Un film înseamnă o echipă, nu înseamnă un singur om. De aceea cei care iubesc filmul lasă genericul de final, nimeni nu iese din sală până nu vede ultimul om din echipă, pentru că fără această echipă fantastică din ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7592 lei
USD
Dolarul SUA
4.2607 lei
CHF
Francul elveţian
4.3260 lei
GBP
Lira sterlină
5.5323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9243 lei
XAU
Gramul de aur
204.2784 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2457 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4413 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9314 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2512 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1857 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6370 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.