Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL despre „maieutica” de maidan și tata Florea
Termenul de „maieutică” vine de la Socrate. Până în zilele noastre acăpătat foarte multe transformări,  însumând zeci de nuanţe semantice,fondul rămânând totuşi acelaşi. Este delicat să-l angajăm în definireaunor manifestări politice,  de aceea l-am şi pus între ghilimele.
Pentru a preîntâmpina unele confuzii  vreau să afirm că radiografiind  gândirea unor specimene politice nu am dat peste nici o idee filozofică, în schimb am văzut foarte multă dibăcie în calcularea mişcărilor interlocutorilor şi adversarilor politici, asta doar pentru deturnarea adevărul. Pentru a nu lăsa cititorul în pâclă voi încerca să fac lumină asupra unui caz, pe care-l analizez de ceva timp şi care mi-a fost dat să-l simt cât se poate de aproape, printr-o confruntare de maidan care a avut loc nu cu mult timp în urmă în faţa clădirii Consiliului Judeţean şi a Prefecturii. Este vorba de Florea Ţurcanu din Suliţa. Sunt convins că dezlănţuirea fermierului a avut loc în urma unui  scenariu bine gândit în rândul familiei, nu cred să fi fost doar un simplu impuls patern. Individul a venit la intimidare.
CITEȘTE:
 SCRIE SCRIITORUL despre în ei totul e spoială și sclavii banului
Concret. Într-o zi de miercuri, mai exact pe 28 ianuarie,  m-a luat la refec nimeni altul decât tatăl preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, somându-mă să-i las copilul în pace, să nu mai scot o vorbă despre el şi să nu mai scriu nici un cuvânt despre ceea ce face el ca politician că altfel se va răzbuna mai întâi pe familia mea,  apoi pe mine. Era atât de violent şi învolburat  în limbaj că pe loc îl trecuse transpiraţia iar ochişorii îi jucau în orbite ca nişte mărgeluţe de abac. I-am primit acuzele cu detaşare, de teamă să nu-i sară placa din ţeastă. Sincer, nu-mi venea să cred că preşedintele CJ, politician care se laudă c-a ajuns ceea ce este primind votul a peste o sută de mii de botoşăneni din toate colţurile judeţului,  trebuie să fie apărat în faţa presei de  tăticul său, „cu orice probleme de sănătate”.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL despre cântecul de lebădă al împăratului   
Când i-am spus că portretizarea şi evidenţierea unor trăsături de caracter negative ale unui politician prin folosirea pamfletului sau a altor specii literare este permis, zbuciumatul tătic s-a avântat şi mai rău în injurii. A coborât tonul în momentul când i-am amintit de cele două dosare penale de la DNA Suceava, unul pe numele său, iar cel de-al doilea pe al soţiei sale,  privind primirea unor subvenţii necuvenite pentru câteva sute de capete de ovine şi caprine. Nemaiavând suflu, abia mi-a şoptit:  ”după câte ştiu domnul avocat Cristi Popovici deja le-a rezolvat”. Piuitul i-a pierit de tot în clipa când i-am adus aminte şi de modul cum şi-a construit abatorul prin firma deputatului Costel Şoptică. De data asta replica a fost pe un ton aşezat, iar ochişorii abia de-i mai pâlpâiau în orbite:” Da, mi l-a făcut fără să-i plătesc pe loc, dar acum am o înţelegere, să-i dau în fiecare lună o sumă de bani”. Nu pot crede decât că a spus adevărul gol-goluţ, altfel nu miroase a bine. La despărţire mi-a aruncat şi câteva blesteme, ceva cu bătutul pe toacă.
CITEȘTE:
 SCRIE SCRIITORUL un poem: Eminescu
După câte ştim, Florin Ţurcanu, când a fost votat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani,  era major, vaccinat, cu „ antecedente politice” la activ; un mandat de viceprimar de Suliţa şi un mandat de deputat, având şi-o laborioasă activitate de lider liberal după alungarea lui Liviu Câmpanu. Aşa că preşedintele tuturor botoşănenilor nu-i chiar un smiorcăit care să ceara părinţilor să-i vină în ajutor când este criticat în mass-media. Încă nu l-am văzut cu suzeta în gură şi nici sugând la  biberon din sticluţă. E posibil s-o facă pe ascuns? Nici asta nu cred. E ditamai bărbatul, cu fruntea lată, se dă şi un vajnic apărător al dreptăţii, cică la ceas de seară ar mai avea şi ceva „prinţipuri împărăteşti”. Tot în acea confruntare, de data asta fiind şi Florin Ţurcanu de faţă, domnul fermier de Suliţa a spus-o răspicat:” Spune-i tu, Florinel, dacă nu ţi-am adus cărţi să-l citeşti pe Brăteanu. Tu ce-ai făcut?”
CITEȘTE:
 SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
E ştiut faptul că ori de câte ori „tata Florea” sare calul,  de îndată cei din familie au scuza deja pregătită: ” Nu-l luaţi în seamă, are probleme cu capul , are placă, aşa e el!”. Această strategie se pare că a dat roade până în acest moment. E trist pentru toţi cei din familie care recurg familie care recurg la o astfel de „maieutică” de maidan, în acest fel i s-au încurajat comportamentul temperamental şi obrăznicia fără margini, făcându-l să se creadă de neatins. Vă spun cu certitudine, „tata Florea” e teafăr,  revene foarte repede în parametrii normalităţii atunci  când i se arată derapajele, mai ales cele cu damf penal. Scenariul la care recurge familia Ţurcanu este unul cel puţin ciudat, chiar cu-o uşoară adiere patologică. Pentru a evita un diagnostic greşit , voi continua să radiografiez fenomenul şi să evidenţiez comportamentul domnului fermier Florea Ţurcanu.
Lucian ALECSA
CITEȘTE:
 SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţimincinoşi şi deocheaţimâine anul se-nnoieştegogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
SCRIE SCRIITORUL: Minciună trandafirie cu acorduri false
Se confirmă faptul că dl Victor Ponta nu le are cu acordurile; acordulcu FMI e în aşteptare, acordul cu Uniunea Europeană e în piuneze. Deasemenea, acordul cu poporul, plin de promisiuni, din timpul campanieidin 2012, a fost spulberat de multişor timp, şi văd că la Botoşani, înpremieră naţională, a spulberat şi acordul cu limba română.
Tizule, daca tot mi-ai folosit numele, macar invata limba romana. Nu cunosti "articolul" (in context, corect e copiii, nu "copii), pui virgulele aiurea, fara nici o logica (ex.: "tatal lui Florin Turcanu, a reactionat normal"; mai, nene, mai!!!) Imi dau seama ca-mi citesti cu mare interes comentariile si iti place modul meu dezinvolt si, uneori, mistocar de exprimare. Mai sunt si altii care ma citesc si imi cunosc stilul. De aceea, oricat te-ai strofoca sa-mi folosesti numele, aproape oricine isi da seama ca nu suntem aceeasi persoana, chiar daca tu te semnezi la fel ca mine (irimia mogila este una din exceptii, probabil e nou pe-aci). Tu esti doar o copie... si atat! Se vede clar diferenta de gandire si de stil. Pacat, nu esti chiar prost, pacat ca nu stii sa te valorifici... Te multumesti cu pozitia de las, ascunzandu- te in spatele cuiva. Nu stiu daca ai vazut filmul "Face Off", cu John Travolta si Nicolas Cage. Ti-l recomand calduros! Este pentru/ pe stilul tau. Test de sinceritate pentru tine: dintre cei doi protagonisti ai filmului, cine crezi ca esti?
27 februarie 2015, 07:42
Bre nea Alexa, nu mai scrie pentru destepti care nu stiu cu ce se mananca un pamflet, spune direct sa inteleaga< Florin e un cioban, tata Florea un nesimtit kikirikimiki e florin egner, iar cel care scrie un frustrat
7 februarie 2015, 18:23
Poate confunzi persoana.De unde si pana unde,"maiestre"?Nu merge nici maisru ca nu are scoala respectiva.Alecsa risca sa scrie asa cum scrie(la comanda),deoarece foamea e mare.
7 februarie 2015, 12:07
Iata ca ,,buba" s-a spart! Si, din pacate, ambii ,, combatanti" au trairi cel putin ciudate. De la Florea Turcanu nu putem avea pretentii. Atita li duce mintea. Nu cred ca este bolnav mintal, pentru ca atunci n-ar mai avea dreptul sa conduca o societate comerciala. D-l Florin urcanu nu trebuie sa se supere ca se afla in atentia presei pentru ca este persaoana publica. Daca nu-i convine, ar trebui sa renunte la functia de presedinte si sa devina persoana privata.Si mister Alecsa are ceva probleme in aceasta afacere pentru ca una-i sa utilizezi pamfletul ca modalitate gazetareasca de a te exprima public si alta-i sa utilizezi cuvinte injurioase si acuze voalate dar complet lipsite de dovezi.Nu uita, maestre Alecsa, ca linia despartitoare dintre cele doua planuri este greu de apreciat in asemenea cazuri. Sa nu te trezesti prin instantele de judecata!
7 februarie 2015, 11:05
Ca orice parinte care isi iubeste copii(sentimentul poate fi cunoscut,doar daca ai copii)si tatal lui Florin Turcanu,a reactionat normal,la foarte desele muscaturi de fund adresate fiului sau.Nu am inteles,cum voia Alecsa sa afle adevarul printro discutie filozofica intre el si tatal lui Turcanu,ca nu era cazul.Si unul si celalat sunt filozofi,asa cum sunt eu Mitropolit.Ca pregatire scolara,cred ca sunt egali,de filozofie nici vorba.Poate Alecsa mai face filozofie,cum ar arata orasul daca ar fi el la conducere.Dar cum nu este,e un fel de hai sa graim degeaba.Si daca lua in deradere existenta unei placi la capul batranului Turcanu,poate mai ia si Alecsa in deradere,filozofand bineinteles si ale lui probleme.Poate ar fi mai distractiv.
7 februarie 2015, 10:14
Lucian ALEXA are dreptate .Tot ce s-a jecmanit acolo la DRACSANI,este din banutii nostri,iar cel cu placuta la cap o face pe nebunul ,nu este nebun.A acumulat atatea bunuri in ultimii trei ani cat nu a reusit intr-o viata Acum are 14 grajduri facute de Soptica si altii si inainte avea o stina cu o corlata din stuf.Mamaia are Mercedes 350 care -l tine la naftalina pt FlorinDar eu stau si ma intreb , de ce organele statului nu-si fac datoria?Eu stiu
6 februarie 2015, 16:21
Aici chiar nu va inteleg. Aveti ce aveti cu Turcanu, dar ce aveti cu familia lui, din moment ce parintii lui nu sunt persoane publice.
6 februarie 2015, 12:11
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
„Ultima dată când am fost solicitați aici, l-am sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991. Avea manele la maximum și deranja tot blocul, s-a luat la ceartă cu toți vecinii, îi înjură, el era aici ca în curte la ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7315 lei
USD
Dolarul SUA
4.2103 lei
CHF
Francul elveţian
4.2800 lei
GBP
Lira sterlină
5.2727 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9100 lei
XAU
Gramul de aur
194.9091 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2395 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4541 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9707 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2289 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6337 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.