Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
Cu toţii am crezut că  trăitorul spaţiului mioritic,  odată cu atingerea cel puţin mentală a culturii şi civilizaţiei europene,  îşi va schimba percepţia despre tot ce înseamnă democraţie iar simţurile lui vor răspunde doar  cuvintelor ce exprimă în bună măsură adevărul. Dacă e să priveşti cu atenţie la ceea ce muşcă românul în această campanie electorală,  înclini să crezi că trăim momentul unei „perversiuni” naţionale, suntem martorii unei devieri până la patologic a normalităţii. Da, minciuna a câştigat rangul de adevăr absolut! Vorbele de clacă, gesturile de budoar şi dejecţiile vocale sunt gustate până la saturaţiei de tot felul de aplaudaci şi de gură cască  conectaţi la tot ce înseamnă „ interesul naţional”, impus de caraghioşii noştri candidaţi . Cuvintele şi expresiile simbol pentru orice român cu mintea întreagă, cum ar fi „unirea”, „independenţa justiţiei”, „ democraţie”, sunt terfelite prin pieţe şi oboare. Exemplul cel mai elocvent în acest sens este Victor Ponta,  care , jumătate de zi îşi susţine cu îndârjire penalii din partid,  iar în cea de-a doua parte se dă mare apărător al justiţiei.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Acest act de perversiune, cu accente zilnice, poate  atinge patologicul şi poate genera zdravene tulburi de percepţie a realităţii. Pentru un preşedinte de ţară, un asemenea comportament poate aduce nu numai prejudicii de imagine României, dar poate arunca  societatea în haos. Grobianismul pesedist nu are limite, purtătorul de cuvânt al candidatului USD, Gabriela Vrânceanu – Firea,  a recurs cu seninătate la  josnice acte de discriminare, făcându-l vinovat pe contracandidatul Klaus Iohannis de faptul că nu poate avea copii.  Dacă această ţărişoară pretinde că e în mileniul trei şi că doreşte să se sincronizeze civilizaţiei europene, atunci e timpul ca trăitorii acestor spaţii să nu mai cadă pradă instinctelor şi emoţiilor  în faţa urnelor de vot.
Elena Udrea insistă să ajungă  cel mai caraghios candidat,  de parcă nu i-ar fi de ajuns cât de mult a ajutat-o presa pesedistă şi cea voiculesciană să fie privită ca o uşuratică, o damă de …consum naţional.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Zilele trecute a comis câteva gesturi de …budoar , excitându-şi suporterii până la extaz prin dezvelirea sânilor. Poate că dacă ar fi fost la acea întâlnire şi cei câţiva pemepişti de la Botoşani,  ar fi muncit cu mai multă râvnă în această campanie electorală. Candidatul nimănui,  Corneliu Vadim Tudor , fantezează pe aceeaşi partitură, clişeele lui naţionaliste nu mai au suflu, sunt privite drept simple dejecţii vocale ale unui nebun. Dan Diaconescu, odată cu arestarea lui Cioacă, confirmându-se prin asta şi moartea Elodiei, şi-a pierdut inspiraţia, ajungând un candidat de pluton, un chiţcăitor de minciuni. Acelaşi statul îl are şi William Gabriel Brânză. Mai stârneşte interesul doar pentru alăturarea prenumelui  occidental de numele produsului nostru ciobănesc. Şi asta ca amuzament.
Nici Klaus Iohannis nu-i mai breaz, dar cel puţin nu comite zilnic gafe, e prudent în tot ceea ce face, asta şi datorită faptului că are un vocabular politico - mitomănesc  ceva mai redus. Şi apoi, când dă să minte, i se înţepenesc şi mai rău cuvintele în gură. Având o exprimare greoaie,  logica lui politică pare precară. Poate că e timpul ca România să coboare în zona concretului, prea ne-am lăsat euforizaţi de fabulaţii…defecte,  fără nici un fel de acoperire în realitate.
Lucian ALECSA
CITEȘTE:
Precampania de la Botoșani, văzută la București : Țurcanu cu ie și Flutur în costum bavarez

Urmărește-ne și pe Google News

SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
După ce-a fost ales, Klaus Iohannis a făcut un singur lucru bun: areîntregit imnul naţional. Nu-i nici o glumă! La Palatul Victoria, decând a ajuns Victor Ponta premier, „Deşteaptă-te, române!”, s-a intonatfără o strofă. Până şi cântăreţul Marcel Pavel a dezvăluit că a fostobligat de şefii PSD,  ca în faţa câtorva zeci de mii de români, peNaţional Arena, să mutileze imnul naţional.
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţimincinoşi şi deocheaţimâine anul se-nnoieştegogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
SCRIE SCRIITORUL: Minciună trandafirie cu acorduri false
Se confirmă faptul că dl Victor Ponta nu le are cu acordurile; acordulcu FMI e în aşteptare, acordul cu Uniunea Europeană e în piuneze. Deasemenea, acordul cu poporul, plin de promisiuni, din timpul campanieidin 2012, a fost spulberat de multişor timp, şi văd că la Botoşani, înpremieră naţională, a spulberat şi acordul cu limba română.
scrie ceva despre acoperitul agent Ponta, despre mitoman si plagiator ai tot scris. cu toate cate are la activ acest oltenas tot el va fi votat de moldovenii de Botosani. Sic!
14 octombrie 2014, 18:15
Campanie Electorala.Normal sa se scrie despre candidati.De bine,de rau dar despre ei si partidele sau grupurile care ii sustin.Vad la Alecsa,nu numai raspunsul la comenzi(adica scrisul pe bani,la comanda),vad si o anume suferinta,exprimata in ceea ce produce,in credinta sa de "scriiitor".In ultimii ani desfasoara o campanie furibunda de mazgalire a administratiei locale si in special a lui Portariuc si apoi a lui Ponta,totul pe tema comunismului,tocmai societatea care l-a crescut si i-a dat o "paine alba",ca activist la Casa de Cultura Saveni.Si acum sa ma explic.Sa vii dupa aproape trei ani si sa spui ca 90% din ce s-a realizat in Botosani sunt urmarile activitatii lui Flutur,mi se pare o ineptie.Ceea ce s-a realizat sun urmarile activitatii Consiliului Local pe baza unor Bugete anuale construite pe proiecte si nu pe baza visurilor lui Flutur.Pentru cine nu stie,s-au facut strazi si se mai fac,s-au facut parcuri si se mai fac,s-au facut terenuri de joaca si se mai fac,s-au plantat flori si pomi,se lucreaza la Cornisa,se lucreaza la Piata Viilor,s-au facut reparatii la scoli si gradinite,s-a abtinut terenul de la Armata pe care se vor construi locuinte etc.Vad in atitudinea slugarnica a lui Alecsa,fata de Regimul Basescu,pana si copierea cuvintelor Bossului,adresandu-se Primarului cu numele complet:Ovidiu Iulian Portariuc,cu parul balai,ca spicul graului de Vlasanesti si numindu-l Pinocchio de Cacaina.Ca sa fiu rau,pot sa-i spun autorului,ca asa cum arata,cu tunsoarea neglijenta,arata ca un comunitar de Piata Mare.Am mai sesizat si in alte scrieri ca si in cea de astazi,jigniri aduse locuitorilor Municipiului,cum ca ar fi "dusi cu presul" contra pachete,pentru a sustine PSD-ul.Nu stiu unde a vazut el pachete si daca a vazut de ce nu a sesizat pe nimeni de aceasta incalcare a legii?Daca ar fi in discutie un grup restrans care sustine PSD-ul,as mai intelege.E vorba totusi de 40-50% ceea ce nu e putin.Nu in ultimul rand ma vad nevoit sa-i reamintesc "scriitorului",ca un scriitor la ziar trebuie sa prezinte stiri,sa faca analize etc. cu echidistanta si sa lase cititorilor calea libera de a interpreta cum doresc,cele citite.
14 octombrie 2014, 10:46
Cel mai bun candidat la functia de Presedinte al Romaniei ar fi fost,LUCIAN ALECSA.Dupa intensa activitate propagandistica din convingere(doar nu e pe bani),ar fi meritat din plin.Putea contracara cultura lui Vadim,verva vocala a lui Diaconescu,l-ar fi intrecut in "discretie" pe Iohanis(cine naiba l-a ps sa vanda copii in loc sa-i faca?) si ar fi avut mai multa personalitate ca Branza.Ponta era desfiintat prin discursul solid al activistului Lucica.Poate la viitoarele alegeri il va baga cineva in seama.
14 octombrie 2014, 10:33
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.9 o C
Dorohoi
-5.3 o C
Bucecea
-4.6 o C
Darabani
-6.0 o C
Saveni
-4.2 o C
Ştefăneşti
1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.