De foarte multe ori imitaţia căpăta forme agresive pentru viaţă; administrând sufletului un surplus de surogat riscăm ca acesta să sestafidească, mintea anchilozată în nişte tipare străine personalităţiinoastre o poate lua razna.


Din instinct, din comoditate, din lipsă de iniţiativă, lumea se supune orbeşte clişeelor. Omul, în general, are o conduită compilativă dusă până la extrem, preluând într-un mod, mai mult sau mai puţin raţional, „produsele” gândirii premergătorilor, fără a lăsa ego-ul să-şi manifeste originalitatea. Unde nu-i creaţie, nu-i nici progres. De câte ori nu s-a întâmplat ca un gest personal, de înaltă încărcătură spirituală, să fie înăbuşit din faşă sau supus testului raţiunii până se topeşte. De cum începem să conştientizăm viaţa în spectralul manifestărilor ei, din acel moment intervin şi imitaţiile, fiecărei etape îi corespunde câte un clişeu.
În perioada adolescenţei băieţii îşi aleg cu predilecţie „idolul” din domeniul sportului, pe când fetele îşi trag „oglinda” din spaţiul vip-urilor, în cel mai bun caz din rândul artistelor la modă. Poate că n-ar fi chiar atât de rău dacă „artistele” ar fi cu adevărat artiste, în cele mai multe cazuri sunt nişte semianalfabete ce dau bine ca „vedete” de noapte şi care fac furori afişându-şi trupurilor. Şi uite aşa ne înăbuşim personalitatea în spatele unor iluzii. De foarte multe ori imitaţia căpăta forme agresive pentru viaţă; administrând sufletului un surplus de surogat riscăm ca acesta să se stafidească, mintea anchilozată în nişte tipare străine personalităţii noastre o poate lua razna. Încă se crede că „modelele” sunt benefice pentru tineri şi că doar aşa se creează în adâncul lor o stare emulativă ce duce la evidenţierea tuturor calităţilor şi defectelor, care, cu timpul, pot fi stimulate sau estompate. Nimic mai fals. Tânărul trebuie să-şi conştientizeze şi să-şi asume fiecare gest, imitând nu face decât să trăiască într-o totală falsitate, orice „iniţiativă personală” se ofileşte în adâncul lui fără a mai putea fi exprimată vreodată. Da, este minunat când imitaţia ridică standardul trăirilor căpătând rolul unui ferment lăuntric, dar când se produce fără o motivaţie sufletească, venind dintr-un soi de comoditate sau mai bine zis dintr-o lene de gândire, e un lucru total toxic pentru om. Această maladie a spiritului uman e mai evidentă în cazul artiştilor.
Arta este tentantă, mulţi dintre noi visam în tinereţe să devenim artişti, indiferent pe ce palier al artei ne-am situa. Dacă această dorinţă nu e susţinută de talent şi de multă muncă, va clipoci într-un total anonimat. Nu-i de ajuns să ai pornire, totul e să ai substanţa de susţinere a combustiei lăuntrice, aceasta numindu-se originalitate. Vezi şi azi tineri ce pornesc în trombă într-un anume domeniu al artei, iar când aştepţi să se maturizeze se sting trecând apoi să sufere în tăcere sau se lasă atinşi de tot felul de depresii. E necesar ca talentul să reprezinte fermentul propriei tale imaginaţii, este grav să-l consumi imitându-i pe alţii printr-o încercare de autogonflabilizare. Primul semnal de viciere a propriului tău talent e momentul în care încerci să-ţi promovezi abuziv  „produse artistice” fără ca acestea să fi primit avizul de autenticitate din partea celor care au sub control valenţele esteticii. E ştiut faptul că în momentul când încerci să faci un pas înaintea propriei tale creaţii eşti în pericol să sfârşeşti în genunchi. Cunosc şi-n Botoşani câţiva indivizi făcând parte din această categorie, unul dintre aceştia a devenit nesimţit prin agresivitatea cu care încearcă să intre în lumea literară, poate că-i bine ca prietenii, atât cei politici cât şi cei domestici, să-i pună piedică, să-l trezească la realitate, să-i arate unde îi este locul.

Lucian ALECSA

CITEŞTE ŞI:
 Țurcanu vrea să-l facă pe Eminescu cetăţean de onoare : Defilăm toţi pe străzi