Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică, un nou proiect intitulat Scriitori botoșăneni dincolo de Styx. Astăzi este despre Elidia Agrigoroaiei.
Prin activitatea căreia i-a consacrat întreaga viață – călătorind prin sate și orașe, stând de vorbă cu oamenii, a cules și prelucrat legende, a consemnat impresii despre oameni și locuri –, Elidia Agrigoroaiei a devenit un adevărat cronicar al ținuturilor botoșănene și ieșene. Cărțile pe care le-a scris alcătuiesc un ghid în istoria legendară și geografia acestui spațiu.
Născută la 28 iulie 1932 în satul Drislea, comuna Trușești, Elidia Agrigoroaiei a absolvit Liceul de Fete din Botoșani (1943-1952) și Facultatea de Filologie-Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1953-1957). A fost bibliograf la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași (1958-1987). În 1971, a debutat cu recenzii în revista „Convorbiri literare”, colaborând ulterior la numeroase reviste din țară: „Clopotul”; „Cronica”; „Opinia studențească”; „România literară” ș.a. În 1982, a publicat culegerea de reportaje Drumuri ieșene, urmată de volumele: Legende din Moldova (1984); Din legendele Botoșanilor (1991); Memoria locurilor ieșene (1974); Legende și povestiri cu albine (1987). S-a stins din viață pe 14 mai 1997 la Botoșani.
Drumuri ieșene este o carte, după cum afirmă autoarea însăși, „cu mai mici pretenții de operă artistică și cu mai mari năzuințe de a fi călăuză necesară pentru cei care poposesc în ținutul Iașilor” și „se vrea (tocmai prin tonul ei neutru, lipsit de efuziuni naivo-sentimentale) o sfioasă și decentă invitație la cunoașterea târgului de ieri și a orașului de azi”. Referințele la Mircești și Târgu Frumos, la Cotnari, Hârlău, Deleni, Ruginoasa, Pașcanii lui Sadoveanu, Dealul Copoului, strada Sărăriei, piața Palatului Culturii, Zlataustul lui Ionel Teodoreanu etc., etc. oferă „prilejul unor călătorii pline de folos, al unor clipe de meditație lângă marile valori și frumuseți dintr-o milenară vatră de cultură și civilizație românească”.
Descrierile riguros documentate, însoțite de mărturii istorice și literare poartă cititorul prin locuri devenite legendare datorită personalităților care au trecut pe acolo. Faptele legate de aceste personalități sunt expuse cu atâta lejeritate, încât cel care le urmărește are într-un moment impresia că s-a transpus și el în timpurile de odinioară. Strada Sărăriei, bunăoară, se transformă, la Elidia Agrigoroaiei, într-un adevărat Panteon: „Părăsim bojdeuca și revenim în bătrâna stradă a Sărăriei, încărcată și de amintirea copilăriei ori a activității de maturitate a altor personalități culturale ieșene. Aici s-a mutat cu familia, devenind ieșean prin adopțiune, Eugen Botez, viitorul scriitor Jean Bart. Și el elev al lui Creangă, copilul Eugen Botez trecea zilnic prin fața unei clădiri pe zidul căreia era agățată o tăbliță cu litere albe pe care se putea citi «Revista Contemporanul». Era casa lui Ion Npdejde. /…/ Referindu-se la casa familiei Nădejde din Sărărie, scriitoarea Izabela Sadoveanu avea să spună: «Casa din Sărărie, acea casă modestă, cu parmaclâc în fundul curții, a fost pentru noi casa destinului». În casa Sofiei Nădejde a trăit o vreme și fratele ei mai mic, Octav Băncilă, care a stat în Sărărie până în 1889. Tot în acest cartier s-a născut și a trăit Teodor Th. Burada, istoriograf al teatrului și muzicii românești, om de o rară și vastă cultură. De asemenea, în Sărărie a trăit și scriitorul Gheorghe Brăescu; aici a învățat Spiru Haret, primul român doctor în matematici de la Paris”.
Elidia Agrigoroaiei este și o bună evocatoare sau creatoare de atmosferă. Sărbători, obiceiuri ale Iașului de altădată sunt descrise cu o pronunțată forță expresivă, recreând epoca. Iată cum descrie tradiționala Sărbătoare a teiului din dealul Copoului: „…un comitet de femei schimba cu totul fața grădinii în ziua balului; aleile erau luminate cu lampioane învelite în hârtie colorată, se montau chioșcuri, se organizau jocuri de artificii. Semnalul începerii era dat întotdeauna de o fanfară, iar participanții, care se plimbau de-a lungul aleilor, puteau cumpăra flori și țigări pe care, firește, vânzătoarele le aduceau, la rândul lor, în coșuri și panere frumos împodobite. Nu lipsea nici roata norocului la care nerăbdătorii erau invitați de la poartă de către tineri mascați, neîntrecuți în prezentarea atracțiilor din parc. Așa era, așa se prezenta călătorului Iașul, «dulcele târg al Ieșilor», cum bine îl numea la rândul său și povestitorul humuleștean…”
Legende din Moldova și Din legendele Botoșanilor sunt două volume care arată că „un loc, o ctitorie, un sat, un fapt etc. au constituit pentru creatorul anonim tot atâtea prilejuri de a da frâu liber imaginației, de a închipui legende în care forțele binelui se înfruntă cu cele ale răului, adevărul și dreptatea triumfând mai întotdeauna”. Autoarea propune o sumă de legende despre locuri, oameni și fapte, făcând astfel o invitație „la o plină de farmec și de învățăminte călătorie” prin istoria românilor. „Poveștile” sunt dintre cele mai uluitoare: de la originile movilei „ce-i zic Mormântul Uriașului” de pe locul numit Șesul Jijiei, dintre Ibănești și Pomârla până la istoria lui Botoșel, care, „pe când trăiau dacii în neunire, împărțiți în triburi, și fiecare dintre acestea își avea stăpânul său”, ajunge rege în ținutul numit mai târziu Botoșani, sau cea a lui Ipate, care, împreună cu nevastă-sa Sitna, a ridicat „o casă din lemn. Iar lumea i-a zis sălașului «La Ipate». Și peste ani ridicându-se aici fiii și nepoții, i-au zis «La Ipătești», de unde și Ipoteștii nemuritorului poet, cel fermecat de aripa poeziei”. Descrierile de peisaj sunt pline de lirism: „Deodată, perdeaua de codru se dădu la o parte. O priveliște negrăit de mândră i s-a înfățișat ochilor: într-o poiană de-o dulce frumusețe, un lac cu nuferi albi visa adânc. Cerul era blând, părea că poartă în el o vrajă. Luna izbucni peste codri presărând pretutindeni diamante”.
Fie că evocă târguri vechi și orașe noi, fie că recuperează timpurile preistorice relatându-le poveștile, Elidia Agrigoroaiei consemnează „cronica devenirii oamenilor”, oferindu-i cititorului prilejul unor călătorii revelatorii.
(Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
