Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică, un nou proiect intitulat Scriitori botoșăneni dincolo de Styx. Astăzi este despre Ury Benador
Interbelicul este perioada care „mai păstrează surprize” literare și dezvăluie, periodic, nume și titluri care impun revizuiri ale canonului: „Faimoasa epocă ne-a oferit redescoperirea, după 1990, a lui Mihail Sebastian, cu al său Jurnal, promovarea, în sfârșit, în străinătate a operei lui M. Blecher sau intrarea în manualele de literatură a lui Anton Holban. Desigur, ne-a oferit Jurnalul lui Jeni Acterian şi pe cel al lui Alice Voinescu. A rămas puțin în umbră, insuficient comentat, Alexandru Vona, cu ale sale Ferestre zidite, splendid creuzet de romantism şi modernism (Serenela Ghițeanu). Lista poate continua cu Ury Benador, un prozator afirmat în anii 1934-1940, care trebuie revizitat.
Ury Benador (nume real: Simon Moise Grünberg) și-a petrecu copilăria în com. Mihăileni, jud. Botoșani. Din lipsă de bani, nu a putut să-și termine studiile liceale și a devenit autodidact. Și-a publicat primele creații literare, în limba idiș, în revista „DerHamer” (1916). A continuat să scrie în idiș până în 1940, dar majoritatea textelor sale le-a scris în limba română. Debutul literar în limba română a avut loc în anul 1924, în revista ieșeană „Lumea literară”. A colaborat la „Viața românească”, „Gazeta literară”, „Rampa”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Albina”, „Scena”, „România literară” etc., folosind mai multe pseudonime, până să ajungă la Ury Benador, cu care și-a semnat toate cărțile: Adam S. Benador, Simon Schmidt, ZanwlBașon, Ben-Hador (care, din ebraică, s-ar traduce ca „fiul generației”).
După cel de-al Doilea Război Mondial, a făcut parte din conducerea Uniunii Scriitorilor din România, iar între anii 1950 și 1955 a fost secretar al Teatrului Evreiesc de Stat din București.
A publicat volumele: Getto veac XX (1934); Subiect banalși Appassionata (1935); Hilda (1936); Preludiu la Beethoven (care cuprinde nuvelele Preludiu la Beethoven, Final și Final grotesc, 1940); Gablonz, magazin universal (1961); Beethoven, omul (1964).
Personajele din romanele și nuvelele lui Ury Benador sunt intelectuali care poartă discuții de ordin filosofico-social, meditează pe problemele iudaismului, analizează efectele artei (ale muzicii, cu precădere) asupra ființei umane, se confesează, dezvăluindu-și trăirile provocate de gelozie.
Critica literară consideră Subiect banal drept cea mai reușită operă a lui Ury Benador. În acest roman, dar și în Hilda, o proză complementară Subiectului banal, autorul prezintă, ca într-un joc de oglinzi, o dramă mistuitoare a unui cuplu marcat de imposibilitatea comunicării. În prima carte, personajul masculin, Ludwig Holdengraber, este obsedat de întrebarea dacă soția sa, Hilda, îl înșală sau nu: „Cu vreo doi ani înainte de întâlnirea mea cu Ivănescu mi s-au copt pesemne în minte primele bănuieli că Hilda mă înșală. Sau că m-a înșelat. Sau că ar putea să mă înșele. Ceea ce, la urma urmei, e același lucru”.De fapt, personajul devine victimă a propriei închipuiri: „Dar mi se întâmplă des să trăiesc realități ce se construiesc undeva într-un laborator tainic din mine și mă cuprind, mă învăluie”; „Trăiam amănunt cu amănunt tot ce trebuie să se întâmple după ce o surprind. Totul se consuma însă în fantezie”. Aceste frământări continue îi apropie naufragiul – sinuciderea.
Contradicțiile sfâșietoare pe care le-a trăit Ludwig vor fi cumva luminate în a doua carte, unde tot acest conflict este prezentat dintr-un alt unghi, din punctul de vedere al Hildei. Ury Benador creează astfel o dilogie care se încadrează perfect în tendințele prozei interbelice, prezentând personaje torturate de incertitudine, de imaginația lor exacerbată și morbidă, de un mistuitor sentiment al geloziei și, în același timp, al inadaptării, la fel ca eroii lui Camil Petrescu, Anton Holban sau Gib Mihăescu.
Un pesimism fără ieșire pare să învăluie personajele lui Ury Benador, stare reflectată excelent și de această meditație din romanul „Gablonz”, magazin universal: „Oare o să plece într-adevăr Fundoianu în Franța, cum spunea aseară tânărul acela de la Banca Moldova? Dar dacă e cumva aici, la Iași, și eu nu l-am căutat îndeajuns? Și ce ar fi fost dacă l-ar fi găsit? Chiar dacă ar fi ceva serios între ei, până la urmă s-ar alege, da, da, o fotografie mărită, ca aceea de pe perete și ca aceea în care e tata cu mama tot mire și mireasă, fotografie pusă în cufărul care a așteptat într-o magazie a gării de aici, ca să fie expediat în alt oraș, la Brăila. Și tata putrezește, așa cum putrezește – sau a sfârșit procesul de putrezire – mireasa din fotografie. Ca mâine au trecut 20-30-40-50 de ani, până putrezești și tu, tu, BlimaHorowitz, și tu, B. Fundoianu, și nu ești decât fotografia din cufăr. Și încă vreo câțiva ani până când nu mai are nici cine păstra fotografia”.
E ceva din „tristețea nobilă a povestirilor lui Peretz și din naivitatea aeriană a desenului chagallian. Dar e mai ales timbrul plin al scriitorului încercat care este Ury Benador, /…/ analistul fin al ezitărilor sufletești /…/ și poetul marilor furtuni și elevații interioare” (Ov. S. Crohmălniceanu). Acest romancier care abordează atât de bine problema „neînțelegerii omului de către om, a omului de către el însuși, a singurătății” (Eugen Ionescu) este, cu siguranță, un autor care trebuie revizitat și readus pe masa cititorului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
