Colegii lui Lucian Alecsa de la Uniunea Scriitorilor s-au strâns joi seara, 11 februarie 2016, la sediul din Centrul Vechi pentru a-l cinsti pe publicistul ce a plecat la cele veșnice pe 4 februarie, acum opt zile.
S-au recitat creații proprii, în memoria scriitorului, scrise de către colegii lui care și-au adus din nou aminte cum era acesta. “Mie încă nu-mi vine să cred că nu mai e. Sincer vă spun”, a fost lucrul asupra căruia au căzut de acord cam toți cei prezenți.
Profesorul și poetul Petruț Pârvescu s-a ridicat în picioare pentru a lansa o propunere celorlalți:
“Eu vreau să propun un lucru. Să vorbim cu cei de la primăre și să facem demersurile necesare pentru a-i ridica lui Lucian un bust la Săveni. Eventual o stradă cu numele său. Cred că se poate realiza acest lucru”.
Regretatul poet botoșănean s-a născut la Mihăileni, în anul 1954 pe data de 31 ianuarie.
La întâlnire au participat: Gellu Dorian, Dumitru Necșanu, Cristina Șoptelea, Constantin Bojescu, Mircea Oprea, Nina Viciriuc, Cornel Dimitriu (pictor), Liviu Șoptelea (pictor), Petruț Pârvescu, Vlăduț Scutelnicu, Nicolae Corlat, Paul Gorban, Florin Aionițoaie (actor), Cezar Florescu și Ștefan Dodiță. (B.O.)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024